Numărul directorilor generali schimbați în companiile de top a atins recordul ultimilor 15 ani
Aproape 17,5% dintre directorii executivi (CEOs) ai celor mai mari 2.500 de companii listate la nivel global au părăsit, anul trecut, pozițiile pe care le dețineau. Peste două treimi din înlocuiri au venit ca urmare a unor planuri de succesiune, iar concedierile au reprezentat 20%. Pentru prima dată în istoria studiului, motivele de etică au reprezentat o cauză mai frecventă a plecărilor forțate decât performanțele financiare.
Totodată, raportul a remarcat că puterea și implicarea investitorilor a fost un factor important în decizia de schimbare a directorilor executivi. Astfel, dacă în 2000, un CEO rămânea în funcție în medie o perioadă de cel puțin opt ani, în ultimul deceniu, mandatul s-a redus în medie la circa cinci ani.
„Majoritatea directorilor executivi cu o activitate îndelungată pleacă în urma unei succesiuni planificate și asigură o tranziție lină, fără probleme. Totuși, înlocuirea unui CEO este un proces cu multe provocări și necunoscute, indiferent din ce motive are loc. Acționarii sunt nerăbdători și vor rezultate imediate. De aceea, presiunea pe succesori crește exponențial, mai ales atunci când acestia vin după executivi cu mandate de peste un deceniu, fondatori ai companiei sau vizionari care și-au transformat organizațiile”, spune Ionuț Simion, Country Managing Partner al PwC România.
Portretul unui CEO longeviv are, potrivit studiului, urmăroarele caracteristici: vârsta medie 53 de ani, experiență în companii listate, precum și experiență internațională, deține un MBA și a fost promovat din compania pe care o conduce.
„Analizând rezultatele studiului, observăm că directorii generali longevivi sunt mai performanți, sunt mai puțin susceptibili de a fi forțați să plece și aduc beneficii mai mari acționarilor decât cei cu mandate scurte. Totodată, directorii executivi promovați din interiorul companiilor au rezultate mai bune decât cei recrutați din afară”, arată Ionuț Simion.
Industriile cu cea mai mare rată de înlocuire a directorilor generali sunt: comunicațiile (24,5%), bunurile de larg consum (22,3%) și energia (19,7%). Serviciile de sănătate au înregistrat cea mai mică rată de înlocuire, de 11,6%. De asemenea,19% dintre toți directorii executivi rămân în funcție cel puțin un deceniu.
Directorii generali din America de Nord au șanse mai mari să aibă mandate pe termen lung (30%), urmați de cei din Europa de Vest (19%), Japonia și țările BRI – Brazilia, Rusia și India – (7%).