Prima pagină » Economic » Numărul record de locuințe construite în România în 2016

Numărul record de locuințe construite în România în 2016

Numărul record de locuințe construite în România în 2016
Aproape 37.000 de locuințe au fost terminate în primele nouă luni din 2016, în creștere cu peste 5.700 de locuințe, față de perioada corespunzătoare din 2015, potrivit unui comunicat transmis, marți, de Institutul Național de Statistică (INS).

În trimestrul al treilea din 2016 au fost date în folosință peste 12.800 locuințe, în creștere cu 1.211 locuințe, față de trimestrul al treilea din 2015. Pe medii de rezidență, în trimestrul al treilea din 2016, cele mai multe locuințe au fost construite în mediul urban (53,4%), precizează INS.

Repartiția pe fonduri de finanțare a locuințelor terminate relevă faptul că, în trimestrul al treilea din 2016, față de trimestrul al treilea din 2015, numărul locuințelor terminate a crescut atât din fondurile private cu 996 de locuințe, cât și din fondurile publice cu 215 locuințe.

Distribuția în profil regional evidențiază o creștere a numărului locuințelor terminate în regiunile de dezvoltare Nord-Vest (+654 locuințe), Nord-Est (+527), Sud-Est (+229) și Sud-Muntenia (+168). Scăderi s-au înregistrat în București-Ilfov (-178 locuințe), Vest (-75), Sud-Vest Oltenia (-68) și Centru (-46).

Pe medii de rezidență, în primele nouă luni din 2016, cele mai multe locuințe au fost date în folosință în mediul urban, reprezentând 55,1% din total. Repartiția pe surse de finanțare a locuințelor terminate relevă faptul că a crescut numărul locuințelor realizate din fonduri private, cu peste 5.900 de locuințe. În schimb, a scăzut numărul locuințelor realizate din fonduri publice cu 166 de locuințe, în perioada ianuarie – septembrie 2016, față de perioada corespunzătoare din 2015, notează sursa citată.

Distribuția în profil regional pune în evidență o creștere a numărului de locuințe terminate, în regiuni de dezvoltare din Nord-Vest (+2078 locuințe), Nord-Est (+1794), Sud-Est (+1044), Vest (+459), Centru (+342) și Sud-Muntenia (+251). Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Sud-Vest Oltenia (-131 locuințe) și București-Ilfov (-54).

 

 

Autor

Citește și