Numărul ȘOMERILOR din Germania A CRESCUT în august pentru a cincea lună consecutiv
Numărul șomerilor din Germania a continuat să crească în august, pentru a cincea lună consecutiv, însă rata șomajului a stagnat la 6,8%, potrivit datelor oficiale anunțate joi, informează Mediafax.
Criza datoriilor de stat din zona euro reduce cererea de pe cea mai mare piață de export a Germaniei și, în consecință, companiile germane amână investițiile și angajările pentru vremuri mai puțin incerte, informează Bloomberg.
Numărul șomerilor din Germania a crescut cu 9.000 pe datele ajustate sezonier, la 2,9 milioane, a anunțat Agenția Federală a Muncii din Nuremberg.
Media estimărilor analiștilor contactați de Bloomberg indica o creștere de doar 7.000 de șomeri.
Rata șomajului din Germania este încă la minimul ultimilor 20 de ani, iar salariile sunt în creștere, stimulând consumul intern al celei mai mari economii europene, care continuă să crească în pofida crizei din Europa. Până în luna aprilie a acestui an, șomajul din Germania a scăzut continuu timp de doi ani și jumătate.
Creșterea economică a Germaniei a încetinit la 0,3% în trimestrul al doilea, de la plus 0,5% în primele trei luni ale anului. În zona euro, Produsul Intern Brut a scăzut cu 0,2% în perioada aprilie-iunie, după stagnare în primul trimestru și o scădere de 0,3% în ultimele trei luni din 2011.