Numărul șomerilor din România a ajuns la 692.000 persoane. Rata șomajului a crescut ușor în august

Numărul șomerilor din România a ajuns la 692.000 persoane. Rata șomajului a crescut ușor în august
Publicat: 01/10/2012, 10:25
Actualizat: 01/02/2019, 03:03

Rata șomajului în formă ajustată sezonier a crescut în august cu 0,1 puncte procentuale față de luna anterioară, la 7,1%, iar comparativ cu august 2011 este în scădere cu 0,4 puncte, numărul șomerilor în vârstă de 15-74 ani ajungând la 692.000 de persoane, potrivit datelor anunțate luni de INS.

În iulie erau 694.000 de șomeri, iar în luna august a anului trecut 729.000.

„Pe sexe, rata șomajului pentru bărbați o depășește cu 1,1 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 7,5% în cazul persoanelor de sex masculin și 6,4% în cazul celor de sex feminin). (…) Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 5,8% pentru luna august 2012 (6,2% în cazul bărbaților și 5,1% în cel al femeilor)”, se arată într-un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS).

Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 74,9% din numărul total al șomerilor estimat pentru august.

Datele se referă la șomajul definit de Biroul Internațional al Muncii (BIM). Potrivit acestuia, șomerii sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan trei condiții – nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni, respectiv au căutat activ un loc de muncă în decursul ultimelor patru săptămâni.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Emmanuel Macron a vizitat Satul Olimpic înainte de Jocurile de la Paris 2024