Prima pagină » Economic » O agenție imobiliară din România vinde case în Bitcoin. Cât costă o locuință

O agenție imobiliară din România vinde case în Bitcoin. Cât costă o locuință

O agenție imobiliară din România vinde case în Bitcoin. Cât costă o locuință
Detalii în articol

„Întrucât am observat o creștere a numărului de români activi în piața Bitcoin, dintre care majoritatea interesați de investiții imobilare, am decis să le oferim posibilitatea acestora de a-și compara portofoliul de Bitcoin în raport cu piața imobiliară, ba chiar să achiziționeze proprietăți direct în moneda virtuală, oferindu-ne, totodată, un avantaj competitiv pe piață. Decizia de a implementa plățile prin criptomenedă a venit ca urmare a solicitărilor investitorilor străini pe piața imobiliară din România, dar avem în vedere utilizarea acesteia și de către clienții români”, a declarat Paul Pop, partener Cityland.

Prețurile apartamentelor vor fi exprimate direct în Bitcoin, pe site-ul agenției – www.cityland.ro – și vor fi actualizate în timp real. „Prețurile în Bitcoin ale proprietăților din portofoliul Cityland încep, la momentul acestei știri, de la 4Bitcoin, echivalentul a cca. 55.000 de euro”, precizează agenția imobiliară.

Cityland va acorda această facilitate clienților printr-un parteneriat exclusiv cu platforma de schimb pentru Bitcoin www.cryptocoin.pro. Astfel, „clienții care vor achiziționa proprietăți în Bitcoin vor beneficia de discounturi semnificative din comisionul de exchange”, se mai arată în comunicat.

Cryptocoin.pro este o platformă specializată în schimbul din moneda convențională în criptomonedă (Bitcoin, Ethereum, Litecoin, IOTA, Bitcoin Cash etc.), care permite tranzacționarea atât pe telefonul mobil, cât și pe tabletă/laptop/PC. Firma dezvoltă deja instrumente bancare pentru plăți în Bitcoin pentru bănci din Elveția.

Bitcoin este un sistem de plată electronică descentralizat și o monedă digitală (criptomonedă) opensource creată în 2009. Numele Bitcoin se referă și la programul opensource pentru folosirea acestor monede, dar și la rețeaua peer-to-peer (de la egal la egal) pe care acesta o formează.

Din august 2017, criptomoneda Bitcoin și-a mărit valoarea cu peste 300%, de la 5.000 de dolari SUA la peste 15.000 de dolari SUA în prezent, iar conform site-urilor de analiză, în februarie 2018 va depăși pragul de 30.000 de dolari SUA.

Cityland este o agenție imobiliară înființată în 2008, specializată în consultanță în domeniul imobiliar și tranzacții ale proprietăților din ansambluri rezidențiale noi. Agenția gestionează operațiuni și portofolii imobiliare pentru dezvoltatori din piața locală și internațională, având peste 30 de ansambluri rezidențiale noi, jumătate dintre ele fiind în regim de reprezentare exclusivă. Printre acestea se numără ansambluri precum: Citylife Residence, Day Residence, Dristor Apartments, Attica Residence, Icon Residence, situate în zone centrale și semicentrale.

Autor

Citește și