Prima pagină » Economic » O companie austriacă își lichidează afacerea de 10 milioane de euro din România

O companie austriacă își lichidează afacerea de 10 milioane de euro din România

O companie austriacă își lichidează afacerea de 10 milioane de euro din România

„Constantia Flexibles nu părăsește România, ci doar închide fabrica de ambalaje de la București. Mai avem o unitate și la Cluj Napoca – Novis Casa de Editură și Tipografie. În unitatea din București s-au făcut investiții importante, dar din păcate am continuat să înregistrăm pierderi și, în final, s-a decis închiderea acestei unități. Au fost probleme legate de productivitate”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Daniel Smith, purtătorul de cuvânt al companiei care a avut, în 2015, pierderi de 2 milioane de euro, la o cifră de afaceri de 10 milioane de euro.

După închiderea acesteia, ambalajele pentru clienții din România ai grupului vor fi produse în fabricile Germania, Turcia și Polonia.

Constantia Flexible Group este unul dintre principalii producători de ambalaje la nivel mondial.

Grupul produce ambalaje pentru branduri precum Sanofi, Danone, Nestle, Coca Cola, Heineken, Carlsberg etc.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
România exportă mai mult decât importă, arată un raport