O companie austriacă și-a vândut portofoliul de spații logistice, care include și proprietăți din România
Immofinanz are în România spații logistice în Ploiești, Pantelimon (lângă București) și Timișoara, dar și proiecte în dezvoltare în București, Sibiu și Brașov.
„Consiliul director al Immofinanz a decis să vândă portofoliul de logisitică al companiei. Negocierile cu părțile interesate sunt în prezent în desfășurare. Segmentul logisitcă al Immofinanz acoperă proprietăți cu o suprafață închiriabilă de 1 milion de metri pătrați, precum și mai multe proiecte în dezvoltare în Europa de Vest și de Est. Cele mai multe dintre proprietăți sunt localizate în Germania, în timp ce altele se află în Polonia, Ungaria, Slovacia, România și Rusia”, se arată într-un comunicat al companiei.
Decizia pentru vânzarea portofoliului de spații logistice a fost luată joi.
Fondurile obținute vor fi investite în achiziții și dezvoltarea proiectelor companiei pe segmentele de birouri și retail, Immofinanz urmând să se concentreze pe piețele cheie din Austria, Germania și Polonia.
„Creșterea va viza îmbunătățirea profitabilității sustenabile și o distribuție mai echilibrată a portofoliului între Europa de Vest și Europa de Est”, a declarat directorul general al companiei, Oliver Schumy.
În prezent, aproape o treime din portofoliu este format din proprietăți localizate în Austria și Germania, în timp ce 68% din portofoliu se află în Europa de Est, inclusiv Moscova.
De asemenea, conducerea companiei a informat consiliul de supraveghere în privința unor măsuri pentru a restabili capacitatea de a plăti dividende cât mai curând posibil și pentru a susține o politică sustenabilă de dividende. Măsurile ar urma să fie supuse deciziei acționarilor la începutul lunii decembrie.
Compania a raportat o pierdere de 361,4 milioane de euro pentru anul fiscal încheiat la 30 aprilie, rezultatul negativ fiind determinat în principal de situația economică din Rusia, care a condus la reevaluarea în scădere a unor proprietăți.
Immofinanz are în România operațiuni și pe segmentele de spații de birouri și retail. Pe lângă Iride, cel mai mare park de afaceri din România, Immofinanz mai deține în București clădirile de birouri Victoria Park și Bucharest Corporate Centre. Pe segmentul de retail, Immofinanz deține Euromall Pitești, Polus Center Cluj, Gold Plaza și Maritimo Shopping Center.
Immofinanz este unul dintre cele mai importante companii de investiții imobiliare din Europa, activitatea de bază a grupului constă în achiziția și managementul investițiilor în proprietăți, dezvoltarea de proiecte imobiliare și vânzarea acestora. Immofinanz este activ pe segmentele de retail, birouri, logistică și rezidențial în opt piețe regionale principale, respectiv Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Polonia și Rusia.