Prima pagină » Economic » O companie chineză anunță O INVESTIȚIE DE 1 MILIARD DE DOLARI în ROMÂNIA

O companie chineză anunță O INVESTIȚIE DE 1 MILIARD DE DOLARI în ROMÂNIA

O companie chineză anunță O INVESTIȚIE DE 1 MILIARD DE DOLARI în ROMÂNIA
Compania chineză China Huadian Engineering va investi peste un miliard de dolari în construcția unui grup energetic cu o capacitate de cel puțin 500 MW la termocentrala Rovinari.

Compania chineză China Huadian Engineering va investi peste un miliard de dolari în construcția unui grup energetic cu o capacitate de cel puțin 500 MW la termocentrala Rovinari.

Investiția va genera direct peste 500 locuri de muncă, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

Compania chineză a fost selectată să deruleze investiția în urma unei licitații internaționale derulată în luna mai. Al ofertat în cadrul licitației a fost compania japoneză Marubeni Corporation.

Noua termocentrală va funcționa pe bază de lignit și va fi construită pe amplasamentul a două blocuri energetice ale Complexului Energetic Rovinari, dezafectate.

Compania de stat China Huadian Engineering are ca principale domenii de activitate producția de utilaje grele, tehnologii de tratarea apei și protecția mediului, energii din surse neconvenționale, construcția de centrale electrice, respectiv cercetare și dezvoltare de produse de înaltă tehnologie.

Operațiunile grupului China Huadian Corporation, din care face parte compania, includ producția de energie, servicii de termoficare, dezvoltarea de energie din surse primare, precum cărbunele și alte servicii tehnologice pentru domeniul energetic.

China Huadian Engineering a realizat 212 centrale electrice în China, Indonezia, Malaezia, Cambodgia, având lucrări în desfășurare și în Turcia.

Citește și