O companie din Turcia va investi 40 milioane euro într-o fabrică de biscuiți și prăjituri la Craiova
Fabrica va avea circa 300 de angajați.
„Ne-am orientat investiția către România datorită condițiilor bune de piață, avantajelor poziționării în regiune, a logisticii și stabilității economice a țării. Totodată, deoarece orașul Craiova se află situat chiar în centrul regiunii în care vom face distribuția, vom optimiza distanțele din punct de vedere logistic și vom putea ajunge mai repede la consumatori. Intenția noastră este de a deveni un brand regional și global. Odată cu investiția în România, am făcut un pas important către îndeplinirea acestui obiectiv”, a declarat marți într-un comunicat președintele ETÄ°, Firuzhan Kanatlı.
El a fost prezent marți la ceremonia de începere a lucrărilor la fabrica din Craiova, alături de președintele Consiliului Executiv ETÄ°, Hakan PolatoÄŸlu, ambasadorul Republicii Turcia la București, Osman Koray Ertaș, primarul municipiului Craiova, Lia-Olguța Vasilescu, și președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
Oficialii turci au afirmat că fabrica va produce 11.000 de tone de dulciuri în primul an, care vor fi exportate către 40 de țări. Compania deține șapte fabrici, cu 7.000 de salariați.