Prima pagină » Economic » O nouă defecțiune tehnică la metrou, la Piața Romană. Trenurile circulă cu întârziere

O nouă defecțiune tehnică la metrou, la Piața Romană. Trenurile circulă cu întârziere

O nouă defecțiune tehnică la metrou, la Piața Romană. Trenurile circulă cu întârziere
Circulația trenurilor de metrou pe magistrala Pipera -IMGB este îngreunată în dimineții de marți din cauza defectării unui tren în stația Piața Romană, în jurul orei 7.30, potrivit informațiilor obținute de gândul de la reprezentanți ai Metrorex.

În urmă cu mai puțin de o săptămână, tot pe magistrala Pipera -IMGB, s-a înregistrat o defecțiune la o linie de tren, între stațiile Pața Romană și Universitate, circulația trenurilor fiind întârziată timp de câteva ore.

„La ora 7.30, pe M2, la Piața Romană, un tren s-a defectat. Călătorii au fost debarcați, iar trenul defect a fost cuplat și tras până la depou. Din această cauză s-au acumulat întârzieri în circulația garniturilor de metrou. În acest moment (orele 9.00) întârzierile în circulația trenurilor s-au diminuat”, ne-au declarat marți dimineața reprezentanți ai Metrorex.

Metrorex a anunțat introducerea în circulație, începând din 9 iulie, a noilor trenuri cumpărate de la firma CAF Spania, în urma unui contract de peste 97 de milioane de euro, acestea circulând pe magistrala Pipera-Piața Victoriei- Piața Unirii-Berceni.

Noile trenuri de metrou vor fi puse în circulație eșalonat, în semestrul II al anului 2014.

Potrivit contractului, primele patru trenuri sunt realizate la Beasain, Spania, iar următoarele 12 sunt asamblate la Atelierele Grivița din București.

Noile trenuri au 6 vagoane, lungimea de 113,6 metri, lățimea de 3,2 metri și capacitatea de a transporta un număr de 1.200 de călători. Viteza maximă este de 80 km/h, iar viteza comercială este de 40 km/h.

Aproximativ 600.000 de persoane circulă zilnic,  în medie, cu metroul în București.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Care este gradul de ocupare în hotelurile din România de Crăciun și Revelion?