O singură companie este interesată de privatizarea Poștei Române
„Decizia operatorului belgian este premisa pentru o privatizare de succes, proces condus de Guvernul României în acord cu propria sa strategie. De asemenea, ea reflectă un parcurs consecvent, transparent și veridic al Comisiei de privatizare în ultimii doi ani, organism care a lucrat, până acum, sub coordonarea MSI. Suntem încântați să avem un ofertant care îndeplinește toate calitățile dorite de la un acționar majoritar al operatorului național de servicii poștale”, a declarat directorul general al CNPR Alexandru Petrescu, citat într-un comunicat al CNPR remis MEDIAFAX.
Decizia de marți a bpost va declanșa conversia datoriilor Poștei Române către stat în acțiuni, pre-condiție pentru depunerea ofertei neangajante.
CNPR va pregăti camera de date și toate celelalte documente tipice acestui stadiu al procedurii de privatizare.
„Salut decizia companiei bpost, unul dintre operatorii poștali cu cel mai solid profil de business din Europa. Aceasta este o dovadă în plus a parcursului comercial performant pe care Poșta Română s-a înscris în ultimul an, trend care sunt convins că va continua și în perioada următoare. Prin depunerea ofertei de achiziționare a pachetului de 51% din acțiunile CNPR putem spune că încheiem cu succes această primă etapă privind privatizarea Poștei. (…) Urmează un drum lung până la finalizarea cu succes a negocierilor, dar vă asigur că discuțiile se vor baza pe transparență, profesionalism și grijă față de toți angajații Poștei”, a declarat ministrul pentru Societatea Informațională, Răzvan Cotovelea.
Guvernul României a decis, decembrie 2012, demararea procedurii de privatizare a Poștei Române prin metoda majorării de capital prin aport de capital privat.
Aceasta presupune dobândirea de către un nou investitor a unui pachet de acțiuni reprezentând 51% din capitalul social al companiei, inclusiv cel rezultat ca urmare a conversiei în acțiuni a creanțelor statului față de companie.
Procesul de selecție a investitorului se realizează prin metoda licitației cu ofertă în plic, combinată cu metoda licitației cu strigare, precedată de negocieri desfășurate pe bază de oferte preliminare și neangajante.
Dacă va fi selectat, bpost va fi admis în etapa de due diligence a procesului, ceea ce presupune acces în camera de date, acces la managementul companiei și vizite operaționale, dar și negocierea contractului de privatizare.
La finalizarea acestei etape, bpost va putea depune o ofertă finală fermă pentru achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni la Poșta Română.
Poșta Română este deținută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informațională, în proporție de 75%, și de Fondul Proprietatea (FP) în proporție de 25%.
Compania deține cea mai mare rețea de distribuție la nivel național, însemnând peste 80% din totalul subunităților poștale care operează, în prezent, în România.
Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poștei Române și peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de rețeaua poștală proprie.
Afacerile CNPR depășit 1,1 miliarde de lei în 2013.