O soluție pentru reducerea facturilor la energie: Consumați CURENT la orele de vârf de producție, economisiți la orele de cerere maximă

Publicat: 16 07. 2024, 18:44
FOTO - Caracter ilustrativ: ARHIVA Gândul

Românii ar putea economisi bani dacă ar consuma energie electrică la momentul optim, mai ales în condițiile improprii ale acestui sezon în care canicula face ravagii. Mai precis, ar fi indicat să consumăm curent la miezul zilei și noaptea pentru treburile casnice sau confortul propriu. Răcim casa, spălăm rufele, gătim la prânz sau noaptea, momentele în care producția de energie regenerabilă este la maxim și consumul spre minim, sugerează ministrul Burduja.

Facturile la energie ar putea scădea dacă oamenii consumă mai mult în timpul nopții și în mijlocul zilei, când producția de energie regenerabilă este mai mare. Așa se evită producerea unui vârf de consum în timpul serii, când electricitatea devine foarte scumpă și rețelele nu fac față. Autoritățile din România au în plan introducerea unui sistem de tarife diferențiate, pentru a-i premia pe consumatorii dispuși să-și modifice comportamentul, spune ministrul de resort, Sebastian Burduja.

În prezent, perioada în care se produce energia regenerabilă, adică în timpul nopții pentru cea eoliană și în miezul zilei pentru cea solară, nu coincide cu perioada în care se consumă cel mai mult, adică seara. Oamenii vin de la serviciu, după ora 18:00, și își pun în funcțiune aparatele din casă: mașină de spălat vase, de spălat rufe, aer condiționat, își pun la încărcat mașina electrică.

Astfel, energia ajunge să fie exportată gratis sau chiar cu preț negativ în timpul zilei și să ajungă la un preț uriaș seara. În plus, rețelele nu fac față. De aceea o soluție bună ar fi schimbarea comportamentului consumatorilor.

Țările dezvoltate din Vest au remarcat acest lucru și au implementat tarife diferențiate, astfel încât cei care consumă în afara orelor de vârf să aibă tarife mai mici. În acest fel, consumul a fost mutat înspre orele de noapte, de zi și de weekend.