Obligațiunile suverane au protejat piața financiară nebancară în fața riscurilor provocate de pandemie
Toate cele trei sectoare financiare nebancare supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) – respectiv piața de capital, piața pensiilor private și piața asigurărilor – s-au protejat în fața riscurilor financiare provocate de pandemia Covid 19 prin intermediul obligațiunilor suverane deținute în portofoliu.
O analiză ASF privind interconectarea piețelor financiare nebancare
Fondurile de pensii private au o expunere de 67% pe titlurile de stat, societățile de asigurare au investit 42% din activele lor tot în titluri de stat iar portofoliile investiționale ale organismelor de plasament colectiv dețin circa 26% obligațiuni suverane.
„Din datele analizate de experții noștri rezultă că interconectarea entităților supravegheate de către ASF cu piețele bursiere are o dimensiune medie. Iar prin prisma activelor bilanțiere, concluzionăm că nivelul de interconectare a fondurilor de pensii private și a companiilor de asigurare cu sistemul bancar este unul redus. Concluzia generală a acestei analize este că, pe perioada crizei economice provocată de pandemie, aversiunea la risc a investitorilor s-a manifestat printr-o migrație a acestora dinspre piețele de acțiuni înspre titlurile de stat”, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Prof. Univ. Dr. Nicu Marcu.
Este important de analizat gradul de interconectare, la nivel local, al piețelor financiare nebancare precum și modul în care poate acesta favoriza răspândirea tensiunilor economice generate de criza sanitară, în contextul impactului sever al pandemiei COVID-19 asupra economiei globale și al efectelor fenomenului de contagiune economică.
Specificul activității asigurătorilor, fondurilor de investiții și de pensii face ca activele financiare deținute să aibă un rol extrem de important pentru capacitatea acestora de a-și respecta obligațiile asumate față de asigurați/investitori/participanți. Totodată, un șoc resimțit de unul dintre emitenții de astfel de instrumente sau de una dintre piețele pe care acestea se tranzacționează, cu pondere semnificativă în activele agregate la nivelul unuia dintre sectoarele financiare nebancare supravegheate de ASF, ar putea avea implicit efect asupra performanței sau stabilității sectorului respectiv.
Din perspectiva asigurării stabilității financiare, monitorizarea interconectării piețelor financiare nebancare, prin prisma deținerilor bilanțiere, este cu atât mai importantă cu cât poate contribui la identificarea migrării riscurilor între cele trei piețe.
„În acest sens, dezvoltarea unui cadru pentru supravegherea integrată a piețelor este unul dintre obiectivele majore stabilite de ASF în cadrul strategiei sale pentru perioada următoare”, a mai precizat președintele ASF, Nicu Marcu.
Prima ediție pentru anul 2021 a Raportului privind stabilitatea piețelor financiare nebancare, elaborat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, abordează analiza expunerilor bilanțiere între sectoare sau între entități individuale, ca metodă utilizată pentru monitorizarea nivelului de interconectare între piețe.
Pentru entitățile care activează pe piețele financiare nebancare, majoritatea acestora fiind investitori instituționali, sunt relevante expunerea față de câteva clase principale de active și piețele pe care acestea se tranzacționează: titluri de stat, depozite bancare sau acțiuni.
Rețeaua expunerilor entităților din piețele financiare nebancare pe tipuri de active (31.12.2020):
Mai multe informații despre contextul economic la nivel global, dar și despre evoluțiile economice la nivel local, în Raportul privind stablitatea piețelor financiare nebancare, prima ediție a anului 2021, accesibil aici.