Prima pagină » Economic » OCDE: Economiile avansate își revin, dar cele emergente încetinesc

OCDE: Economiile avansate își revin, dar cele emergente încetinesc

Creșterea economiilor avansate accelerează ușor, în timp ce în marile economii emergente se stabilizează sau chiar încetinesc, potrivit Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), citată de AFP.

Datele disponibile pentru SUA și Japonia „continuă să indice o consolidare a creșterii PIB”, au afirmat analiști OCDE într-un raport lunar privind evoluția economică.

De asemenea, există perspective de îmbunătățire a activității economice din zona euro, în timp ce pentru Franța, a doua mare economie a uniunii monetare, așteptările sunt pentru „stabilizare”.

Marea Britanie, unde guvernul a fost nevoit să adopte măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, se îndreaptă în direcția bună, notează OCDE.

„Indicatorii principali analizați de OCDE arată o îmbunătățire moderată a creșterii în rândul celor mai mari economii membre ale organizației, în timp ce pentru marile economii emergente datele indică stabilizare sau chiar încetinire”, se arată în raport.

Imaginea de ansamblu a zonei euro „indică în continuare o accelerare a creșterii”, cu o temperarea ritmului în Germania și îmbunătățirea perspectivelor Italiei.

Autor

Citește și