Prima pagină » Economic » Ofertă aberantă de la CFR Călători: condițiile întortocheate pentru a merge de la București la Constanța cu 20 de lei

Ofertă aberantă de la CFR Călători: condițiile întortocheate pentru a merge de la București la Constanța cu 20 de lei

Ofertă aberantă de la CFR Călători: condițiile întortocheate pentru a merge de la București la Constanța cu 20 de lei
CFR Călători a lansat o ofertă pe ruta București - Constanța care ar trebui să rivalizeze cu cele ale operatorilor privați Regiotrans și Softrans. Prețul unui bilet la trenuri de tip Regio achiziționat în week-end poate ajunge la 19,9 lei (fără loc rezervat), iar cel al unui bilet InterRegio la 37,7 lei, conform CFR Călători.

Însă la o analiză mai atentă a ofertei CFR numită „Bilet de week-end”, lansată în luna august 2012, singurii călători care vor beneficia de aceste prețuri sunt cei care aleg să meargă patru week-end-uri consecutive la mare, deci să cumpere opt bilete (patru călătorii dus-întors) la acest preț, totalizând 160 de lei pentru trenurile Regio și 301 lei pentru InterRegio, potrivit Ziarul Financiar.

Oferta „Bilet de week-end” condiționează reducerile prețurilor biletelor de numărul de week-end-uri dintr-o lună în care se efectuează călătorii.

 „Această ofertă permite acordarea unei reduceri de 35% la achiziția a 8 bilete (4 pe fiecare sens) pe o rută, la alegere și se adresează turismului de weekend, celor care din varii motive (lipsa concediului, a autoturismului personal etc) doresc să călătorească mai multe weekenduri consecutiv”, au răspuns reperezentanții CFR la solicitarea ZF de a clarifica modul de calcul al reducerilor.

Astfel, pentru bilete cumpărate pentru 2 week-end-uri reducerea este de 15%, pentru 3 week-end-uri de 25%, iar pentru 4 week-end-uri de 35%.

Citește articolul integral în Ziarul Financiar

Citește și