Oferta lui Tudose pentru investitorii străini. „România este una dintre cele mai mândre națiuni din UE astăzi”
„România este una dintre cele mai mândre națiuni din UE astăzi, când ne mândrim cu cea mai mare rata de creștere. Ne mândrim, pe lângă apartenența europeană cu parteneriatul cu UE, parteneriatul cu NATO și cu aniversarea a 20 de ani de parteneriat strategic cu SUA. Avem în România foarte multe de oferit, de la potențial în zona de agricultură, până la potențial extraordinar în industria hightech, în IT, trecând prin producția industrială, unde din nou ne mândrim cu o creștere de 8% a producției industriale față de anul trecut”, a spus premierul Mihai Tudose, în deschiderea forumuolui economic Trade Winds.
Ea a dăugat că s-a întâlnit în ultima perioadă cu reprezentanții unor companii americane, enumerând, printre alte Ford și General Dynamics.
„Sunt convins că prezența în România a acestor mari firme americane care au venit și au investit, au făcut transfer tehnologic, reprezintă un bun exemplu și o declarație a mediului de afaceri american pentru România. Cred că eforturile dumneavoastră, eforturile Departamentului de Stat pentru Comerț, eforturile Ambasadei SUA în România, eforturile făcute de colegii mei din guvern vor avea rezultate, iar poate peste alți zece ani să facem o întâlnire de bilanț, să ne amintim cu drag de acest eveniment major în viața economică a României în relațiile cu SUA, un moment de bilanț în care să fim mândri de ceea ce am început să realizăm astăzi”, a mai spus premierul Mihai Tudose.