Prima pagină » Economic » Oferte last minute Revelion 2015: de la 450 de lei cina festivă la un restaurant în București, la 3.800 de euro 6 nopți în Maldive

Oferte last minute Revelion 2015: de la 450 de lei cina festivă la un restaurant în București, la 3.800 de euro 6 nopți în Maldive

OFERTE LAST MINUTE REVELION 2015. Turiștii care nu au apucat să își rezerve încă un loc de cazare la hotelurile din țară sau din străinătate pot apela la pachetele last minute Revelion 2015 pregătite de agențiile de turism.

Ofertele disponibile pe ultima sută de metri pentru petrecerea Revelionului variază între 450 de lei cina festivă la un restaurant în București, 700 de lei pentru trei nopți în Bucovina, până la 3.800 de euro pentru șase nopți cazare la un hotel de pe însoritele plaje din Maldive.

Gândul a realizat o selecție a ofertelor last minute Revelion 2015 prezentate de agențiile de turism.

Turiștii care și-au alocat un buget generos pentru petrecerea revelionului pot opta pentru Maldive. Reprezentanta uneia dintre marile agenții de turism ne-a transmis sec, la întrebarea ce oferte last minute am avea la dispoziție: doar în Maldive, 3.800 de euro de persoană, 6 nopți.

„Singura ofertă last minute pe care o mai avem este în Maldive, în perioada 26 decembrie-2 ianuarie. Este un hotel de 4 stele, în regim de all inclusive, zborul este cu o cursă charter. Prețul pentru o persoană este de 3.800 de euro. Este singura ofertă pe care o mai avem. La intern nu mai avem.  Ofertele last minute apar atunci când mai rămân câteva locuri, dar nu ne-au mai rămas. Încă de la începutul lunii decembrie nu mai avem oferte pentru Revelion”, a declarat pentru gândul reprezentanta unei agenții de turism. 

Pe site-ul altei agenții de turism scrie cu litere de-o șchioapă: „Revelion Dubai. Ultimele 3 locuri!!!” . Oferta este pentru 7 nopți, cu plecare pe 27 decembrie. Prețul a fost redus cu aproape 100 de euro, de la 1.142 euro de persoană, la 1.045 euro de persoană și include taxa de aeroport și cina festivă de Revelion.

 

 

O altă destinație exotică este Thailanda. Aici petrecerea Revelionului costă 1240 de euro de persoană, pentru 7 nopți de cazare cu mic dejun inclus. Reprezentanții agențiilor de turism ne asigură că în această perioadă vremea este ideală în Thailanda, aici fiind acum sezonul turistic de vârf.

Pentru un buget de până în 1.000 de euro de persoană, turiștii pot alege Marocul pentru petrecerea Revelionului 2015. Transportul este asigurat de Turkish Airlines. Aici turiștii pot vizita Casablanca și Marrakech. Oferta include 8 nopți de cazare cu mic dejun la hoteluri de 4 stele. ” De la noi puteți cumpăra și asigurările de sănătate și storno, în cazul în care, Doamne ferește, vi se întâmplă ceva înainte de petrecerea concediului – probleme de sănătate, de exemplu – și nu veți mai putea pleca”, ne sfătuiește vocea de la telefon.

Cei care au la dispoziție un buget mai redus, pot opta pentru un Revelion în Viena. Plecarea este pe 29 decembrie, cu autocarul, pe traseul București-Budapesta-Viena-Bratislava-București. Pentru șase nopți, din care 2 nopți cu mic dejun la hotel de 4 stele în Budapesta și 3 nopți cazare în Viena, tur panoramic în Budapesta, Bratislava și Viena prețul este 340 de euro de persoană.

O altă destinație pentru care agențiile de turism mai au foarte puține locuri disponibile în această perioadă este Antalya. ” Noi mai avem trei locuri. dacă vă hotărâți, ar fi bine să mă sunați cât puteți de repede. prețul pornește de la 500 de euro și poate ajunge la 900 de euro de persoană, în funcție de hotel pentru cinci nopți de cazare”, ne-a spus repede reprezentanta unei ageníi de turism.

Iubitorii de schi care și-au alocat bugete mai reduse pot alege Bulgaria pentru petrecerea Revelionului. Într-o stațiune din Bulgaria, 5 nopți de cazare cu demipensiune la un hotel de 4 stele din Borovets, turiștii vor plăti 300 de euro de persoană. Pentru cina festivă de Anul Nou prețul este de 70 de euro pentru fiecare adult și 35 de euro pentru copil cu vârsta între 4 și 12 ani.

Cât costă Revelionul în România

În țară, la Predeal, la Pensiunea Speranța de 3 stele, cazarea pentru patru nopți – între 29 decembrie și 2 ianuarie – costă 295 de euro de persoană, cu demipensiune și cina festivă de Revelion.

La Poiana Brașov, la Hotel Piatra Mare, de patru stele, șase nopți de cazare  – 29 decembrie-4 ianuarie – costă 3.499 de lei de persoană. Cazarea este în camera dublă, cu demipensiune. „Ar trebui să vă hotărâți foarte repede, că aceste oferte se dau extrem de repede”, ne recomandă reprezentanta unei agenții de turism.

Multe dintre pensiunile și hotelurile din Bucovina au pachete turistice pentru Crăciunul din acest an și pentru Revelion 2015 vândute încă din luna septembrie, însă există și unități de cazare care mai au oferte disponibile.
Ofertele turistice includ, pe lângă cazare și masă, și pachete SPA, cu masaj, hidromasaj, saună sau salină. Prețurile pornesc de la 655 de lei pentru trei nopți de cazare și ajung până la 3.000 de lei la hotel de patru stele, scrie ZF.

De exemplu cu 1.400 de lei de persoană turiștii se pot caza patru nopți într-o cameră dublă de la o pensiune aflată în localitatea Vama, în apropiere de faimoasele mănăstiri Voroneț și Moldovița.

Oaspeții primesc trei mese pe zi, au ocazia să participe la obiceiul străbun de sacrificare a porcului, pot face un foc de tabără, se pot plimba cu sania trasă de cai și pot primi colindători. De Crăciun, proprietarii pensiunii vor pregăti o masă festivă cu preparate tradiționale.

Cu 300 de lei de persoană pe noapte, te poți caza la o altă pensiune din Bucovina, în perioada 23-26 decembrie. Băutura este „la discreția clientului”, iar în Ajun de Crăciun turiștii pot asista la tăierea porcului bând o țuică sau un vin fiert. Tot în Ajun, se organizează o masă festivă de la care nu vor lipsi preparatele din vânat și păstrăv.

Câteva locuri disponibile pentru Crăciun mai sunt și în Mărginimea Sibiului. Trei nopți de cazare, în regim de demipensiune, cu masă festivă de Crăciun și băuturi incluse, costă la pensiunile de aici circa 800 de lei de persoană. Cazarea se face în camere duble.

În București, în cel mai exclusivist restaurant al Hotelului Radisson Blu, tariful pentru o persoană este de 600 de lei. Tarifele mai scad în cazul evenimentelor de Anul Nou organizate la restaurante precum Caffe Citta sau Sharkia. Reprezentanții hotelurilor de lux din Capitală au anunțat, în urmă cu 10 zile, că vânduseră deja până la 70% dintre pachete pregătite cu această ocazie, potrivit ZF.

Spre exemplu, Hotelul Radisson Blu, cel mai mare după cifra de afaceri din 2013, organizează petrecerea de Anul Nou în restaurantele Prime Steaks and Seafood, tariful fiind de 600 de lei de persoană. De asemenea, cei care vor să sărbătorească Revelionul la restaurantul Caffe Citta trebuie să plătească un preț de 450 de lei.

Și în restaurantul Sharkia va avea loc o petrecere de Revelion, prețul fiind de 300 de lei de persoană. Tarifele includ TVA, însă băuturile nu sunt incluse în meniu.

Cum va fi vremea de Revelion

Românii vor avea parte de o iarnă blândă, fără prea multă zăpadă, în majoritatea zonelor din țară, potrivit estimărilor meteorologice pentru următoarele trei luni, transmise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

De Crăciun și de Revelion temperaturile vor fi de asemenea apropiate de media obișnuită a perioadei în cea mai mare parte a țării, și chiar mai ridicate comparativ cu temperaturile normale ale lunii decembrie.

 

Citește și