Oficial ANAF despre denunțători:La noi va fi coadă să spună și să ia stimulente; nu suntem pregătiți

Oficial ANAF despre denunțători:La noi va fi coadă să spună și să ia stimulente; nu suntem pregătiți
Publicat: 19/09/2012, 17:05
Actualizat: 29/09/2018, 01:08

Recompensarea „denunțătorului” ar duce la cozi pentru sesizări și încasarea stimulentelor, iar personalul Fiscului nu poate acoperi nici controlul faptelor vizibile de evaziune, a declarat vicepreședintele ANAF Mihail Constantin, precizând că există și în prezent suficiente anonime, mai ales la țară

Constantin a arătat că sistemul denunțătorului este o idee care funționează în alte țări, dar de la un anumit grad de civism în sus. În aceste țări cantitățile de informații sunt „total întâmplătoare și foarte puține”, întrucât gradul de civilizație fiscală este diferit.

„La noi probabil că dacă vom ajunge la așa ceva, și aici e partea cea mai proastă, dacă se dă un stimulent, cineva va face coadă să spună, ca să facă coadă după aceea ca să-și ia stimulentul. Practic, cred că noi nu suntem pregățiți încă pentru așa ceva”, a spus oficialul ANAF.

Secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Liviu Voinea a declarat săptămâna trecută că românii care vor transmite Fiscului informații privind fapte de evaziune ale unor persoane sau companii ar putea primi stimulente fiscale sau facilități, așa cum se întâmplă și în alte state.

Oficialul Ministerului Finanțelor a arătat că în Suedia populația este stimulată fiscal să dea informații despre averea vecinilor, a cunoștințelor sau operațiunile unor companii.

Vicepreședintele ANAF spune că denunțarea vecinilor sau a altor persoane este o practică curentă, chiar dacă nu este oficializată.

„Să nu credeți că astăzi nu se practică, deși nu e oficializată. Sunt suficiente informații anonime care vin și la Garda Fiscală, și la noi (ANAF – n.r.), care spun despre vecinul, despre cel de peste stradă. În general din mediul rural, unde ați văzut că apar fel de fel de vile frumoase, iar în dreapta și-n stânga căsuțe cu stuf, la mijloc o vilă mare. Sunt fel de fel de situații (…) În principiu, orice sesizare trebuie controlată dacă are un anumit grad de adevăr în ea. Noi nu avem oameni suficienți să controlăm ceea ce este vizibil din ceea ce considerăm noi că este evaziune”, a explicat vicepreședintele ANAF.

Constantin a adăugat că singurul mecanism adevărat care ar trebui să funcționeze, pe care ANAF îl are în vedere într-un proiect cu Banca Mondială, este o analiză de risc generalizată. Astfel, ANAF va trimite inspectorii acolo unde există riscuri de pierdere majoră.

„Nu vom trimite oameni unde-i cheltuială de deplasare a doi inspectori cu salariu maxim și două săptămâni să stea acolo și să aducă doi lei înapoi. Se practică și asta”, a mai afirmat Constantin.

Raluca Ghinea, [email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Un bărbat a fost atacat de urs în Bistrița-Năsăud! Victima a fost transportată de urgență...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Obligație în România. Trebuie să semneze neapărat contractul. Au început amenzile
Cea mai periculoasă armă din istorie. Poate să facă prăpăd
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor