Oficial BCE: Inflația din sectorul serviciilor și instabilitatea mondială au impact semnificativ asupra ZONEI EURO

Publicat: 20 09. 2024, 07:30

Inflația persistentă din sectorul serviciilor și instabilitatea generată de crizele internaționale au impact semnificativ asupra perspectivelor economice din zona euro, afirmă Isabel Schnabel, membră a Comitetului Executiv al Băncii Centrale Europene (BCE), notând că începe să scadă consumul privat.

Inflația în zona euro a fost la nivelul de 2,2% în august, în scădere de la 2,6% în iulie, potrivit datelor Oficiului pentru Statistică al Uniunii Europene (Eurostat).

Deși rata inflației se apropie foarte mult de obiectivul de 2,0%, Isabel Schnabel, membră a Comitetului Executiv al Băncii Centrale Europene (BCE), atrage atenția că tarifele serviciilor și ale produselor industriale non-energetice continuă să crească.

”Inflația persistentă din domeniul serviciilor menține la un nivel ridicat inflația generală”, a afirmat Isabel Schnabel, într-un discurs rostit la Asociația Băncilor Germane.

Oficialul BCE a notat, referindu-se la perspectivele inflației în zona euro, că, deși media inflației este de 2,2%, prețurile produselor industriale non-energetice au crescut în ultimul an cu 6,8%, iar tarifele serviciilor cu 5,5%.

”Presiunile prețurilor în sectorul serviciilor sunt generalizate, la nivel mondial. Ritmul creșterii tarifelor serviciilor rămâne puternic, fiind peste nivelurile compatibile cu stabilitatea prețurilor”, a atras atenția Isabel Schnabel.

Optimism asupra perspectivelor economice, deși percepția asupra inflației creează riscuri

În pofida presiunilor generate de instabilitatea din sectorul serviciilor, Isabel Schnabel a notat că proiecțiile pe termen mediu indică în cele mai multe cazuri atingerea obiectivului de 2,0%.

Oficialul BCE a exprimat optimism asupra perspectivelor economice, notând că analizele sectorului privat indică o ieșire facilă din criză, deși PIB-ul zonei euro este pe o traiectorie de ușoară scădere, până la un avans de 1,28%. Economia SUA ar urma să aibă o creștere de 1,7% în trimestrul al treilea.

Cu toate acestea, Isabel Schnabel a subliniat că persistența inflației generează o doză de instabilitate pe piețele financiare.

”Percepțiile asupra inflației rămân la un nivel ridicat, făcând așteptările mai fragile la noi șocuri. Însă companiile se așteaptă ca majorările prețurilor la vânzări să se modereze, în contextul în care marjele de profit temperează efectele creșterilor salariale. Incertitudinea mondială rămâne un risc principal asupra perspectivelor economice”, a explicat oficialul BCE.

În noul context, Isabel Schnabel a avertizat că apare tendința scăderii consumului privat.

”Politica monetară în zona euro stimulează oamenii să economisească mai mult și să diminueze cheltuielile. Cererea pentru servicii a fost rezilientă, dar începe să scadă”, a constatat Isabel Schnabel.

Foto: Profimedia

Citește și:

Liderul HEZBOLLAH denunță atacurile Israelului și amenință cu o „pedeapsă teribilă” /Doi militari israelieni, uciși în nordul țării