Oficiali din cadrul Fed încearcă să asigure PIEȚELE FINANCIARE că Statele Unite nu se îndreaptă spre recesiune

Publicat: 06 08. 2024, 16:02

Oficiali din cadrul Rezervei Federale (Fed), instituția bancară centrală din SUA, au dat asigurări, marți, că nu există risc de recesiune, subliniind că este menținut obiectivul stabilizării prețurilor, pe fondul presiunilor de relaxare a condițiilor financiare.

Austan Goolsbee, președintele filialei Fed din Chicago, a dat asigurări că instituția va acționa pentru ”remedierea” oricărei deteriorări a economiei SUA, subliniind, potrivit cotidianului Financial Times, că în acest moment nu există recesiune.

”Sarcina Fed este foarte directă, trebuie maximizat gradul ocupațional, trebuie stabilizate prețurile și trebuie menținută stabilitatea financiară. Vom acționa în acest sens. Dacă există vreo deteriorare, o vom remedia”, a afirmat Austan Goolsbee, într-un interviu acordat postului CNBC.

”Ar trebui să reducem gradul de restricție? Nu voi semnala clar ce vom face, întrucât avem nevoie de mai multe informații”, a subliniat Austan Goolsbee.

La rândul său, Mary Daly, președintele filialei Fed din San Francisco, a dat asigurări că ”vor fi luate toate măsurile” pentru atingerea obiectivului stabilizării prețurilor și asigurării unui grad ocupațional maxim.

”Dar analizăm integral datele economice înainte de a acționa”, a subliniat Mary Daly.

Săptămâna trecută, Fed a decis menținerea nivelului dobânzilor în intervalul 5,25%-5,50%, însă a semnalat că ar putea începe relaxarea politicii monetare în septembrie.

”Fed trebuie să revină la o poziție obiectivă, altfel riscă să intre într-un cerc vicios al slăbirii pieței muncii, ceea ce ar genera blocarea cheltuielilor guvernamentale”, a afirmat Jay Bryson, economist-șef al Grupului Wells Fargo.

Economia SUA pare a fi afectată de menținerea unei politici monetare stricte în eforturile de contracarare a inflației. Ritmul angajărilor a încetinit în Statele Unite, iar rata șomajului a atins cel mai ridicat nivel din ultimii aproape trei ani, sugerând deteriorarea rapidă a situației de pe piața muncii și plasând Rezerva Federală (Fed) pe un parcurs de reducere a dobânzilor începând din septembrie. Numărul locurilor de muncă din afara sectorului agricol a avut o creștere de 114.000 de unități în iulie, a anunțat vineri Biroul pentru Statistici din domeniul Muncii. Pe fondul reducerii ritmului angajărilor, rata șomajului a crescut pentru a patra lună consecutivă, atingând nivelul de 4,3%.

Foto: Profimedia

Citește și:

ZDF: Bursele germane înregistrează scăderi, pe fondul temerilor privind starea economiei SUA și riscurilor din Orientul Mijlociu