Olguța Vasilescu anunță că de la 1 ianuarie 2018 absolut toate salariile vor crește cu 25%. Ce spune ministrul Muncii despre „efectul pervers”
„De la 1 ianuarie absolut toate salariile vor crește cu 25%, după care, ce este în plată în acel an și ce au în Legea salarizării în căsuță, pentru că pe fiecare ocupație este o căsuță cu salariul la care trebuie să ajungă în 2022, deci 2019, 2020, 2021 și 2022, se împarte câte o pătrime în fiecare an”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, la TVR 1.
Lia Olguța Vasilescu a afirmat că, în prezent, pentru sistemul de salarizare din România este nevoie de 63,5 de miliarde de lei, la care se vor adăuga 32 de miliarde de lei până în 2020, susținând că o creștere de 10 miliarde pe an este suportabilă de la buget.
„Prognozele pe care la avem după primele trei luni de guvernare sunt chiar mai optimiste decât noi am considerat că se va întâmpla. De altfel, efectul pervers al creșterii salariilor este tocmai faptul că se vor colecta mai mulți bani la bugetul de stat și pot să vă spun că pentru anul 2018 toate creșterile de pensii și de salarii, inclusiv cele adoptate până în prezent, vor totaliza un efort bugetar de 16 miliarde de lei, 10 sunt pe salarii plus 6 pentru pensii, iar banii vor veni din următoarele surse: 3,5 miliarde contribuțiile aferente creșterii salariilor cu 10 miliarde de lei. De unde acești bani? Pentru că aveți 35% din 2018 partea de contribuții. Deci din 10 miliarde pe care îi plătește statul, 3,5 miliarde lei se întorc înapoi la stat”, a explicat ministrul Muncii.
Olguța Vasilescu a susținut că acestor sume li se adaugă 2,7 miliarde de lei efectul de runda a doua a celor 12,5 miliarde de lei intrați în economie, respectiv a salariilor fără contribuții.
„(Salariile-n.r.) nu cresc de o asemenea manieră încât dumneavoastră să vă duceți și să vă cumpărați yacht-uri sau eu știu ce mașini de lux sau castele. Dumneavoastră veți introduceți acești bani în consum, în haine, în mâncare, iar toate aceste lucruri duc la efectul de runda a doua care înseamnă iarăși taxe și impozite colectate către stat”, a mai spus ministrul.
Aceasta a afirmat că 1,8 miliarde de lei vor veni și de la majorarea salariului minim pe economie, ceea ce va genera contribuții la bugetul de stat