Olli Rehn: Criza din zona euro erodează influența și poziția UE în economia globală
Criza datoriilor de stat din zona euro erodează influența geopolitică a Europei și compromite poziția de pe care negociază Uniunea Europeană pe scena mondială, a avertizat comisarul european pentru economie și politică monetară, Olli Rehn, citat de WSJ.com și preluat de Mediafax.
„În discuții despre decizii politice privind chestiuni economice globale, precum întâlnirile G-20 și FMI, suntem de ceva timp în mod constant într-o poziție neplăcută din cauza crizei datoriiilor de stat. În ritmul acesta, statutul Europei în economia globală se deteriorează îngrijorător”, a declarat la Helsinki vicepreședintele Comisiei Europene, într-o întâlnire cu ambasadorii Finlandei.
Criza economică din Europa este în principal o criză de încredere, iar UE poate recâștiga încrederea comunității globale dacă va acționa „ca o echipă”, a afirmat oficialul european.
„Putem consolida bine încrederea prin afișarea unei echipe europene unite. Procesul decizional din Europa ar trebui să fie un sport de echipă, al cărui scop final să fie încrederea, altfel nu se va ajunge nicăieri, nimic nu va da roade”, a spus Olli Rehn.
Rehn a adăugat că politicienii și investitorii din Asia și Statele Unite consideră că Europa ar trebui să „strângă rândurile” din punct de vedere politic și economic, dar și să înființeze instituțiile necesare pentru a susține moneda unică.
„Părerea lor este că problemele din zona euro sunt rezultatul unor acțiuni care nu au fost duse la bun sfârșit, iar din acest motiv consolidarea zonei euro este direcția logică în care trebuie să avansăm”, a arătat oficialul.
Comisarul s-a referit la propunerile privind înființarea unei instituții comune de supraveghere bancară în zona euro, finanțată de Banca Centrală Europeană.
Rehn a explicat apoi că supraviețuirea zonei euro ar trebui să aibă la bază trei strategii: programe pentru stabilizarea finanțelor publice și reforme structurale în statele membre, crearea de mecanisme de siguranță financară sau de fonduri de stabilitate pentru finanțarea reformei și un plan de dezvoltare pentru uniunea economică și monetară.