Olli Rehn, despre Cipru: Taxarea depozitelor bancare nu se va repeta în UE
Comisarul european pentru afaceri economice și financiare, Olli Rehn, a declarat că taxa specială asupra depozitelor bancare instituită în Cipru în cadrul programului de finanțare externă agreat de zona euro nu se va repeta, transmite Bloomberg.
Oficialul a adăugat că nu se așteaptă la o reacție adversă a pieței după anunțarea taxei fără precedent în UE asupra depozitelor bancare din Cipru.
„Forțele din piață înțeleg că mărimea problemei sectorului bancar cipriot și riscurile de acolo erau atât de mari încât am fost nevoiți să luăm măsuri foarte substanțiale. O astfel de taxă de stabilitate este în mod clar o variantă mult mai bună din punctul de vedere al stabilității financiare și al cetățenilor ciprioți decât un bail-in (sprijinirea unei bănci ajunsă în pragul falimentului prin impunerea de pierderi deținătorilor de obligațiuni – n.r.) la scară largă, care ar fi condus la consecințe foarte haotice în economia cipriotă”, a explicat Rehn.
Miniștrii Finanțelor din zona euro au convenit sâmbătă un acord de „bailout” de 10 miliarde euro pentru Cipru, cea de-a cincea țară din zona euro care are nevoie de sprijin internațional pe fondul crizei datoriilor de stat izbucnită la finele lui 2009 în Grecia.
Acordul include o taxă fără precedent asupra depozitelor bancare din Cipru. Astfel, statul va prelua 6,75% din depozitele mai mici de 100.000 de euro (pragul de garantare la nivelul zonei euro), respectiv 9,9% din depozitele care depășesc această valoare.
Această măsură va genera fonduri de 5,8 miliarde euro, pe lângă împrumuturile de urgență, a declarat sâmbătă ministrul olandez al Finanțelor Jeroen Dijsselbloem, președintele Eurogroup, după 10 ore de discuții la Bruxelles.
Fondul Monetar Internațional va contribui de asemenea la program, iar deținătorii de obligațiuni cu cea mai redusă prioritate la restituție în caz de faliment ar putea suferi pierderi într-o așa-numită procedură de bail-in, potrivit unui comunicat al miniștrilor.
Ministrul cipriot de Finanțe Michael Sarris a declarat că planul convenit este „cel mai puțin oneros” dintre variantele luate în calcul.
Taxa asupra depozitelor bancare va afecta atât economiile populației cipriote, cât și averea păstrată de ruși în băncile din Cipru. Unele bancomate din țară au rămas fără bani după ce ciprioții s-au grăbit să-și retragă depozitele.
Fondurile aferente taxei speciale au fost însă înghețate imediat în conturi, a declarat Joerg Asmussen, membru în Consiliul Executiv al Băncii Centrale Europene.
Taxa va fi aplicată înainte de redeschiderea băncilor cipriote, închise luni pentru o sărbătoare națională. Sarris a afirmat că transferurile electronice vor fi de asemenea limitate până marți.
Președintele Nicos Anastasiades și Parlamentul cipriot s-au angajat să valideze și să ratifice de urgență acordul controversat, înainte de redeschiderea băncilor.
Autoritățile cipriote au anunțat sâmbătă că Guvernul se va întruni duminică dimineață în ședință de urgență pentru a pregăti proiectul de lege. La ora 11:00, președintele ar urma să susțină un discurs în Parlament, înaintea dezbaterii proiectului, programată pentru ora 16:00.
Potrivit presei cipriote, procedura a fost amânată până luni, pentru a permite parlamentarilor să se informeze cu privire la situație. Astfel, băncile ar putea rămâne închise și marți, pentru a permite ratificarea acordului în timp util.