OMV Petrom investește 42 de milioane de euro în redezvoltarea unui zăcământ din Galați
„Continuarea investițiilor pe zăcământul de Upstream este esențială în asiurarea producției de țiței și gaze pentru România, în condițiile în care operăm un portofoliu de zăcăminte cu o rată medie a declinului natural de circa 10% anual. În 2015 însă, investițiile vor reflecta condițiile deteriorate de piață și mediul volatil. În ceea ce privește proiectele de redezvoltare de zăcăminte, acestea vor fi prioritizate, iar unele dintre ele reproiectate”, a declarat responsabilul pentru activitatea de Upstream a OMV Petrom, Gabriel Selischi.
Redezvoltarea acestui zăcământ are ca scop creșterea producției de țiței din zăcământul Independența prin foraje în zone nedezvoltate anterior. Proiectul constă în forajul a 13 sonde orizontale, instalarea și modernizarea unor instalații de colectare și măsurare precum și construirea unei conducte de legătură între acestea. Patru dintre cele 13 sonde au fost deja forate.
Proiectul a intrat în faza de execuție în 2014, în prealabil fiind executate o serie de studii specifice. Investițiile în perioada 2012-2014 s-au ridicat la circa 10 milioane de euro.
La finalul anului 2014, OMV Petrom avea în portofoliul său 12 proiecte de redezvoltare zăcăminte în faza de dezvoltare, acoperind zăcăminte de țiței și gaze atât onshore cât și offshore. Rezervele suplimentare recuperabile aferente celor 12 proiecte se ridică la aproximativ 130 de milioane de barili echivalent petrol.
Independența este un zăcământ matur de țiței a cărui producție a început în 1959. Acesta este unul dintre cele mai importante zăcăminte din portofoliul OMV Petrom, asigurând în 2015 circa 7% din producția de țiței a OMV Petrom în România.
Grupul austriac OMV este acționarul majoritar al OMV Petrom, a doua mare companie din România după Automobile Dacia.