Prima pagină » Economic » OMV Petrom menține termenul pentru Neptun Deep. Christina Verchere: „Prima moleculă de gaz va fi livrată în 2027”

OMV Petrom menține termenul pentru Neptun Deep. Christina Verchere: „Prima moleculă de gaz va fi livrată în 2027”

OMV Petrom menține termenul pentru Neptun Deep. Christina Verchere: „Prima moleculă de gaz va fi livrată în 2027”
Cristina Verchere, CEO OMV Petrom / Sursa: Mădălina Prundea/Gândul

Termenul pentru livrarea gazelor naturale extrase din perimetrul de mare adâncime Neptun Deep nu va fi devansat, ci este menținut pentru parcursul anului 2027, a declarat conducerea executivă a Grupului OMV Petrom, operatorul concesiunii, joi, în cadrul conferinței de presă organizate pentru prezentarea rezultatelor din primul semestru al anului. Profitul OMV Petrom a crescut de aproape trei ori în primele șase luni din 2024, deși prețurile la gaze și energie au scăzut.

„Prima moleculă de gaz va fi livrată în 2027”, a afirmat, Christina Verchere, directorul general executiv (CEO) și președinte al Directoratului OMV Petrom, la întrebările jurnaliștilor privind termenul stabilit pentru intrarea producției Grupului din Marea Neagră în sistemul energetic național.

„Ne menținem estimarea pentru primele molecule de gaze în 2027”, a declarat și Cristian Hubati, membru al Directoratului responsabil pentru activitatea de Explorare și Producție.

Potrivit acestuia, este încă prea devreme pentru a fi stabilit mai concret termenul, dacă este mai spre începutul sau sfârșitul anului respectiv.

Stadiul proiectului

Conform informațiilor oficiale, proiectul Neptun Deep, a progresat conform planului; ceremonia de tăiere a oțelului pentru părțile superioare ale platformei având loc în luna mai.

Grupul OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, este operator al proiectului, la care deține participații egale cu compania de stat Romgaz, producătorul român care a preluat participația americanilor de la ExxonMobil.

Companiile OMV Petrom și Romgaz au luat decizia finală de investiție pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep din Marea Neagră, pe 21 iunie 2023, iar investiția totală este de 4 miliarde de euro, la care partenerii în concesiune contribuie în mod egal.

Alina Popa, directorul financiar al OMV Petrom, sursele de finanțare sunt din surse proprii, conform deciziei privind zona strategică tradițională, spre deosebire de investițiile în proiecte sustenabile, pentru care se va apela la alte forme de finanțare.

Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră are o suprafață de 7.500 km pătrați și este situat la o distanță de aproximativ 160 kilometri față de țărm, în ape cu adâncimi cuprinse între 100 și 1.000 de metri.

Neptun Deep este un proiect cu o viabilitate economică solidă, potrivit oficialilor companiei, rezervele estimate ale zăcământului sunt de 100 miliarde metri cubi (700 milioane bep), iar producția la platou se va ridica la 140 mii bep/zi.

Este vorba de producția din cele două zăcămintelor comerciale de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, respectiv Domino – care va produce prin două centre de foraj submarine cu șase sonde – și Pelican 9 – cu un centru de foraj marin cu patru sonde.

Platforma de producție din apele de mică adâncime va fi operată integral de la distanță, deci nu va avea personal în larg, iar o navă de suport multifuncțional de ultimă generație este construită special pentru acest proiect.

În 2025 se va da startul forajului, care va fi finalizat în 2026, iar între timp se va finaliza platforma și structura, care vor fi ulterior expediate din instalate pe mare, în paralel și cu instalarea conductei și a sistemelor submarine, conform calendarului oficial.

Profit în creștere

Profitul net al Grupului OMV Petrom a crescut la 2,6 miliarde lei în primul semestru din 2024, cu 178% mai mare față de față de 0,9 miliarde lei în aceeași perioadă din 2023, arată rezultatele pentru ianuarie – iunie 2024, inclusiv situațiile financiare neauditate interimare consolidate simplificate la data de și pentru perioada încheiată la 30 iunie 2024, publicate joi pe site-ul Bursei de Valori București.

Producția de hidrocarburi a scăzut cu 3,1% la 10,0 mil bep sau 110,1 mii bep/zi (T2/23: 10,3 mil bep sau 113,7 mii bep/zi), reflectând declinul natural din principalele zăcăminte (Bustuchin, Totea Deep și Lebădă Est), aspect parțial compensat de contribuția reparațiilor capitale la sonde și a sondelor noi. Producția de țiței și condensat a scăzut cu 4,3%, la 4,8 mil bbl, iar producția de gaze naturale a scăzut cu 2,0%, la 5,2 mil bep. Volumul vânzărilor de hidrocarburi a scăzut cu 3%, în linie cu scăderea producției.

Citiți și:

Primele gaze naturale din perimetrul Neptun Deep vor fi livrate în 2027, a confirmat OMV Petrom. Scenarii privind obiceiurile de consum de energie

OMV Petrom și Romgaz au aprobat o investiție de 4 mld. € în proiectul Neptun Deep.  România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din UE

 

 

 

 

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și