Prima pagină » Economic » OMV Petrom va distribui dividende, iar suma pe care o va împărți este imensă

OMV Petrom va distribui dividende, iar suma pe care o va împărți este imensă

OMV Petrom va distribui dividende, iar suma pe care o va împărți este imensă
OMV Petrom (SNP) va distribui acționarilor dividende de 634 milioane lei din profitul de anul trecut și a anunțat pentru anul în curs investiții estimate la circa 5,3 miliarde lei, cu 20% sub nivelul celor bugetate pentru 2014.

Deciziile au fost aprobate marți în Adunarea Generală a Acționarilor companiei.

Valoarea brută a unui dividend este de 0,0112 lei per acțiune.

În ceea ce privește investițiile, cea mai mare parte a sumelor (90%) este destinată activităților de Upstream și vor viza printre altele proiectele de explorare onshore și offshore. Activității de Downstream Oil îi revine 9% din buget, iar 1% vor reprezenta investițiile în Downstream Gas.

„Suntem consecvenți obiectivului nostru de a acorda dividende, dar în același timp trebuie să ne adaptăm noului context de piață, în care vedem înjumătățirea prețului țițeiului față de anul trecut. Propunerea de dividende urmărește remunerarea acționarilor, dar în același timp și asigurarea resurselor necesare continuării programului de investiții al companiei”, a declarat într-un comunicat directorul executiv al OMV Petrom, Mariana Gheorghe.

Acționarii au numit totodată numirea lui Cristoph Trentini ca membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, pentru un mandat în vigoare până în aprilie 2017. Începând cu ianuarie 2015, Trentini a fost membru interimar al Consiliului de Supraveghere ca urmare a renunțării lui Hans Peter Floren la mandatul său.

„În cadrul aceleiași ședințe, în urma solicitării acționarului Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri de revocare a domnului Lucian-Dan Vlădescu din calitatea de membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, AGOA a aprobat propunerea acționarului de numire a domnului Bogdan-Nicolae Badea pentru postul de membru al Consiliului de Supraveghere devenit vacant, pe perioada rămasă până la expirarea mandatului predecesorului său, respectiv pana la data de 28 aprilie 2017”, se mai arată în comunicatul OMV Petrom.

Compania, controlată de grupul austriac OMV, este listată la BVB.

Profitul net al OMV Petrom s-a redus anul trecut la sub jumătate din cel înregistrat în 2013, ajungând la 2,1 miliarde de lei (473 milioane euro), compania înregistrând pierderi de 307 milioane lei în ultimul trimestru (primul rezultat negativ începând cu trimestrul 3 2010), din cauza unor elemente speciale privind centrala de la Brazi și reducerii prețului țițeiului, și vânzări în scădere cu 11% pe ansamblul anului.

Autor

Citește și