OPT ORE din România până în Grecia? Iată pe ce drum trebuie să o luați

Publicat: 16 06. 2014, 18:50
Actualizat: 20 03. 2019, 19:19

Grecia este una dintre destinațiile de vacanță preferate de români. Drumul spre stațiuni precum Thassos, Halkidiki sau Paralia Katerini se poate face acum cu mașina mai rapid, grație deschiderii recente a unui nou punct de frontieră între Bulgaria și Grecia, respecitv Makaza- Nimfea.

Românii care plecau până acum în vacanță cu mașina spre Grecia alegeau, de cele mai multe ori, ruta Sofia – Promachonas. Acesta era însă un drum lung, iar șoferii erau nevoiți fie să treacă prin capitala bulgară, un oraș destul de aglomerat, fie să o ocolească, centura acesteia nefiind foarte bună, scrie bloggerul de turism Răzvan Pascu pe site-ul personal.

Odată cu deschiderea noului punct de frontieră, bucureștenii pot ajunge în Thassos în doar opt ore, față de 12 ore cât trebuiau să conducă, fără oprire, șoferii pentru a ajunge în Keramoti, portul de unde se ia feribotul pentru insula grecească.

FOTO: razvanpascu.ro

Drumul de opt ore  are o lungime totală de 556 de kilometri și trece prin localitățile Ruse, Byala, Veliko Tarnovo, Gurkovo, Maglizh, Tulovo, Stara Zagora, Dimitrovgrad, Haskovo, Nimfea și Komotoni. Grație noii posibilități de părăsire a Bulgariei se scurtează mai bine de 200 de kilometri de mers.

Odată ajunși în orașul Komotoni, aflat la 12 kilometri de graniță, șoferii trebuie să intre pe autostrada Egnatia Odos.

Sursă: YouTube