Opt ponturi pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă
Căutarea unui loc de muncă poate fi de multe ori un proces îndelungat și obositor, notează publicația americană Business Insider care a compilat o serie de sfaturi ale unor specialiști în recrutare pentru cei care se află în această situație.
Mai jos puteți consulta opt ponturi care îi pot ajuta pe cei în căutarea unui job.
1. Fiți organizat
Specialiștii în resurse umane le recomandă celor aflați în căutarea unui loc de muncă să fie cât mai organizați.
Mai exact, să-și strângă toate informațiile într-un document, să urmărească toate posturile și companiile de care sunt interesați și să-și extindă cât mai mult rețeaua de contacte. O regulă „de aur” pe care pot alege să o urmeze este să vorbească în fiecare zi cu cel puțin două, trei persoane despre faptul că sunt în căutarea unui job.
2. Nu vă fie teamă să cereți ajutorul unor prieteni
Atunci când solicitați ajutorul unor prieteni sau cunoștințe, asigurați-vă că ceea ce le cereți nu este peste puterile persoanei respective. Totodată, specialiștii recomandă să le ușurați munca acestor intermediari. Spre exemplu, dacă doriți să fiți puși în legătură cu reprezentantul unei companii, aveți grijă să-i trimite-ți persoanei de contact un e-mai punctual, clar, care să conțină toate informațiile relevante despre intențiile dvs. Acest mesaj va putea fi înaintat cu ușurință persoanei vizate.
3. Nu aplicați pentru posturi pe care nu vi le doriți cu adevărat
Pentru a determina mai ușor cât de mult vă doriți un anumit post, specialiștii recomandă următorul test: cât de dispus sunteți să redactați un CV personalizat și o scrisoare de intenție pentru locul de muncă în cauză. Dacă nu vă faceți timp pentru acestea înseamnă că, în realitate, nu vă interesează atât de mult acel job.
Uneori candidații sunt tentați să aplice în cât mai multe părți cu putință, sperând că astfel vor obține un loc de muncă mai repede. În realitate însă, este doar o pierdere de timp și un efort inutil, susțin specialiștii în resurse umane.
4. Începeți de undeva
Dacă nu aveți suficientă experiență sau dacă doriți să vă schimbați domeniul de activitate, specialiștii recomandă să acceptați și un post care pare a fi sub așteptări. Acest job vă va permite să vă dezvoltați profesional și să avansați în ierarhia companiei.
5. Fiți onești
În cadrul unui interviu de angajare este de preferat să fiți onești. Specialiștii în recrutare își dau seama cu ușurință dacă răspunsurile pe care le dați sunt autentice. Mai mult, de multe ori un intervievator este mai puțin interesat de aptitudinile pe care le aveți și mai atent la modul în care v-ați integra în colectiv și la cât de potrivit sunteți pentru postul dorit.
6. Fiți buni observatori
Atunci când mergeți la un interviu, fiți atenți la modul în care se comportă intervievatorul și la informațiile pe care vi le oferă despre companie. Specialiștii recomandă ca și candidații să evalueze companiile atunci când sunt chemați la interviu,
7. Ajutați-i și pe alții
Cu toate că piața muncii este extrem de competitivă, atunci când găsiți un post care i s-ar potrivi unei cunoștințe, nu ezitați să-i spuneți despre el.
8. Învățați
Atunci când sunteți în căutarea unui job, încercați să vă informați cât mai mult despre domeniul vizat, deoarece aceste cunoștințe vă vor ajuta pe viitor.