(P) Rețeaua mobilă Telekom Romania s-a clasat pe primul loc pentru serviciile de date
Rețeaua mobilă Telekom Romania a obținut cel mai mare scor pentru serviciile de date în urma testelor de performanță asupra tuturor rețelelor mobile din România derulate în luna august a acestui an de către auditorul independent P3 communications. Telekom Romania a obținut cel mai mare scor, 508 din 600, pentru serviciile de date mobile. Scorul P3 reprezintă o metodă de punctare acceptată universal și aplicabilă la nivel internațional pentru a evalua calitatea și performanța rețelelor.
În momentul în care a declarat #Netliberare pentru toți utilizatorii din țară, Telekom Romania a trebuit să se asigure de faptul că deține cele mai bune și mai fiabile mijloace pentru a suține această revoluție a internetului la purtător. De aceea, expansiunea rețelei mobile a reprezentat o prioritate a ultimilor ani, pentru a face posibile servicii de internet mobil fără egal.
În mai puțin de un an Telekom Romania a dublat acoperirea LTE, a continuat inițiativele de modernizare și de optimizare a rețelelor mobile și au fost accelerate planurile de extindere a acoperirii. Efectul a fost vizibil, astfel încât Telekom Romania le poate oferi clienților săi cea mai bună experiență de utilizare a serviciilor de internet mobil.
Campania de testare derulată de P3 communications a confirmat ceea ce Telekom Romania și-a propus. Certificatul acordat demonstrează performanța bună a rețelei de date mobile a Telekom Romania în ceea ce privește o serie de indicatori cheie care previzionează o experiență superioară a clienților în utilizarea serviciilor de date de la Telekom. Astfel, Telekom Romania a obținut cea mai bună performanță pentru conținutul video de pe YouTube, prin cel mai scurt timp, în medie, de afișare a conținutului video pe ecranul utilizatorului.
Campania de testare s-a derulat între 11 și 31 august 2017 pe un eșantion reprezentativ la nivel national și a acoperit toate tipologiile geografice și administrative reprezentative precum orașe mari (inclusiv București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Constanța, Suceava, Brăila, Tulcea), orașe medii și mici (precum Aiud, Turda, Pașcani, Vaslui, Cernavodă, Tecuci, Sebeș, Dej și multe altele), precum și pe drumurile de legătură dintre acestea, selectate de P3 communications în acest scop.
În prezent, rețeaua 4G a Telekom Romania acoperă 98% din populația urbană și 83% din întreaga populație (urbană și rurală). În plus, clienții Telekom care nu se află în zone cu acoperire 4G se pot bucura de experiența 4G datorită conexiunii avansate ce folosește tehnologia 3G HSDPA, care permite viteze de până la 43,2 Mbps.
Nu în ultimul rând, Telekom Romania în parteneriat cu Ericsson, a realizat la București prima demonstrație live a capabilităților tehnologiei 5G din Europa de Sud-Est, în iunie 2017.