Parisul și Berlinul solicită ajungerea la un acord asupra datoriei Greciei

Publicat: 09 06. 2015, 07:33

„Rațiunea, și cred că acum trebuie să facem apel la această dimensiune, rațiunea ne determină să ajungem la un bun ritm pentru încheierea unui acord”, a spus François Hollande în cursul unei conferințe de presă la finalul Summitului G7, care a avut loc duminică și luni în stațiunea bavareză Garmisch-Partenkirchen.

Șeful statului francez a insistat asupra necesității ca discuțiile dintre Grecia și creditorii săi să se încheie cu o înțelegere, după ce Atena a respins propunerile instituțiilor internaționale.

Potrivit președintelui francez, noi discuții asupra acestui subiect ar urma să aibă loc miercuri, la Bruxelles, în marja unei reuniuni la care vor participa lideri europeni, latino-americani și din Caraibi.

„Vrem ca Grecia să rămână în zona euro, dar vom adopta o poziție clară potrivit căreia solidaritatea cu Grecia cere ca (această țară) să facă propuneri și să aplice reforme”, a adăugat cancelarul german, Angela Merkel, în cursul unei conferințe de presă separate.

„Nu a mai rămas mult timp”, a avertizat ea.

Acest sentiment de urgență a fost exprimat și de Christian Noyer, guvernatorul Băncii Franței și membru în Consiliului guvernatorilor BCE. El a apreciat luni, în cursul unei deplasări în Québec, că Atena are la dispoziție doar câteva zile pentru a ajunge la un acord cu creditorii săi.

Pe de altă parte, el a apreciat că un eventual „Grexit” nu va slăbi zona euro, ci mai degrabă Grecia.

În schimb, Atena și-a îndulcit tonul după tensiunile din ultimele zile. Ministrul grec al Finanțelor, Yanis Varoufakis, a declarat că a avut luni, la Berlin, o întâlnire „foarte utilă” și „extrem de amicală” cu omologul său german Wolfgang Schäuble.

Potrivit unor surse europene, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a refuzat, sâmbătă după-amiază, să discute la telefon cu premierul Greciei, Alexis Tsipras, în contextul în care liderul grec nu a respectat termenul-limită pentru trimiterea planului de reforme.

Alexis Tsipras le-a cerut la sfârșitul săptămânii trecute creditorilor internaționali să nu impună „condiții umilitoare” țării sale, care are nevoie urgentă de fonduri.

Guvernul Greciei a cerut în mod oficial, joi seară, Fondului Monetar Internațional (FMI) amânarea până la sfârșitul lunii iunie a ratelor care au scadența luna aceasta, primind un răspuns pozitiv. Grecia are o datorie totală de 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către țări din zona euro și către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Guvernul de la Atena mai are de primit din partea instituțiilor financiare 7,2 miliarde de euro prin programul de susținere financiară de 240 de miliarde de euro care se încheie în această lună.