Parohii și mănăstiri din Suceava au primit ilegal subvenții pentru activități agricole și zootehnice
Direcția Națională Anticorupție a anunțat, într-un comunicat de presă, că miercuri au loc 13 percheziții în București și în județele Suceava și Dâmbovița, din care cinci sunt la sediile unor instituții publice și persoane juridice. Ancheta vizează fapte de corupție care ar fi fost comise de funcționari publici cu funcții de conducere în plan local și oameni de afaceri.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că în acest caz sunt vizate 20 de persoane, printre care directorul general al APIA București, consilieri de la APIA, medici veterinari de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava, un avocat, un preot, polițiști și fermieri, ancheta vizând acordarea ilegală de subvenții pentru exploatații agricole și asociații zootehnice.
Potrivit surselor citate, parohii și mănăstiri din județul Suceava au primit ilegal subvenții, deși acestea nu desfășurau activități agricole sau zootehnice. Din documentele anchetatorilor rezultă că în anul 2012 au fost aprobate 193 de dosare, iar în 2013, alte 213 dosare de subvenții pentru parohii și mănăstiri din județul Suceava.
Sursele citate au precizat că, din documentele anchetatorilor, rezultă că la nivelul APIA Suceava a fost constituit un grup infracțional din care făceau parte funcționari cu atribuții de verificare și aprobare a dosarelor de subvenție, respectiv Nicoleta Cheler, Lya Chiriac și Ionela Melania Blănariu, care ar fi admis la plată cereri de acordare a sprijinului financiar pe suprafață sau în domeniul zootehnic unor persoane fizice și juridice care nu îndeplineau condițiile de eligibilitate.
Potrivit surselor citate, au fost solicitate și acordate în 2013 subvenții cu încălcarea legii și s-au obținut pe nedrept fonduri din bugetul general al comunităților europene în 246 de dosare de acordare a sprijinului financiar în cazul unor exploatații agricole și asociații zootehnice.
Anchetatorii arată că pentru obținerea ilegală de subvenții în domeniul zootehnic, medici veterinari din cadrul DSVSA Suceava, printre care și Lucian Ciobanu, în complicitate cu doctori veterinari concesionari, printre care Neculai Toma, au înființat exploatații fictive de creștere a animalelor pe numele unor fermieri, le-au înregistrat în registrul național al exploatațiilor și în baza națională de date ANSVSA în vederea obținerii pe nedrept de la APIA Suceava a primelor ce se acordă producătorilor agricoli în cadrul plăților naționale directe complementare în sectorul zootehnic, conform ordonanței de urgență a Guvernului 125/2006, ordinul MADR 920/2013.
Sursele citate au precizat că din documentele anchetatorilor mai rezultă că pentru îndeplinirea condițiilor de eligibilitate, medicii veterinari suspectați în acest caz au modificat în baza națională de date a ANSVSA – SNIIA data înființării exploatațiilor sau a mișcărilor de animale, „în unele cazuri fiind utilizate exploatații vituale”.
Angajații APIA Suceava sunt suspectați că au acceptat ca cererile de acordare a subvenției să fie depuse și semnate în locul fermierilor de doctorii veterinari, nu au solicitat ca la dosar să fie atașate documentele prevăzute de normele APIA, nu au verificat îndeplinirea condițiilor de eligibilitate și nu au efectuat verificarea corectă a dosarelor conform obligațiilor legale ce le revin, pentru a constata că titularii acestor exploatații nu îndeplinesc condițiile de eligibilitate, fapt ce ar fi condus la neacceptarea cererilor și neacordarea subvențiilor solicitate.
Sursele citate au precizat că activitatea infracțională a medicilor veterinari concesionari a fost protejată de conducerea DSVSA Suceava, care nu a luat măsuri de verificare și control a numeroaslor sesizări formulate și depuse în 2013 la această instituție. În astfel de împrejurări au fost depuse 239 de cereri de subvenții în domeniul zootehnic.
Ancheta în acest caz este coordonată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava, persoanele suspectate urmând să fie audiate de aceștia.