Prima pagină » Economic » Patronatele: Multe hoteluri și pensiuni de pe Valea Prahovei nu au turiști și se închid de luni până joi

Patronatele: Multe hoteluri și pensiuni de pe Valea Prahovei nu au turiști și se închid de luni până joi

Patronatele: Multe hoteluri și pensiuni de pe Valea Prahovei nu au turiști și se închid de luni până joi
Multe hoteluri și pensiuni de pe Valea Prahovei, cu excepția unităților de cazare mari, nu au turiști în timpul săptămânii și se închid de luni până joi pentru a reduce cheltuielile, a declarat agenției MEDIAFAX Dragoș Răducan, vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

„Hotelierii de pe Valea Prahovei au găsit o soluție pentru a reduce cheltuielile. După ce pleacă turiștii din weekend, închid hotelurile și restaurantele de luni până joi, pentru a reduce cheltuielile. Din acest motiv, cu greu găsești un loc în care poți să mănânci la munte în timpul săptămânii”, a spus Răducan.

El a afirmat că rămân deschide doar hotelurile mari.

Răducan a arătat că gradul mediu de ocupare în stațiunile montane este de 18% și este ridicat de weekend, pentru că în timpul săptămânii nouă din zece camere de hotel sunt goale.

„Excepție de la această nefericită situație sunt sărbătorile de iarnă, când structurile de cazare de la munte sunt pline în proporție de 90-95%, chiar dacă prețurile sunt și de patru ori mai mari față de restul anului. Hotelierii de pe Valea Prahovei așteaptă cu nerăbdare noile taxe și impozite de după 1 ianuarie, care nu se știe cât vor fi. De aceea, ei sunt reticenți în a transmite tarifele pentru începutul anului viitor”, a afirmat oficialul FPTR.

Dragoș Răducan a declarat recent că din cauza gradului mic de ocupare, aproximativ 70% dintre structurile de cazare din România sunt de vânzare.

Autor

Citește și