Peste 10.000 de angajați din companii de stat ar urma să fie disponibilizați până în 2018 – document guvernamental
Peste 10.000 de angajați ai companiilor și regiilor de stat ar urma să fie disponibilizați până în 2018 prin aplicarea planurilor de disponibilizare, numărul estimat al persoanelor care vor beneficia astfel de plăți compensatorii fiind indicat chiar într-un document guvernamental.
Documentul este anexat ordonanței de urgență privind protecția angajaților disponibilizați, aprobată recent de Guvern, și a fost discutat și în Comisia pentru Muncă de la Senat.
„Comisia pentru muncă a avut în atenție, în mod deosebit, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgențã a Guvernului nr.36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecție socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare care stabilește principalele măsuri de protecție socială de care beneficiază persoanele disponibilizate prin concediere colective. Astfel, s-a estimat că, în urma aplicării planurilor de disponibilizare din cadrul societăților naționale, regiilor autonome, companiilor naționale și societăților comerciale cu capital majoritar de stat, precum și a societăților comerciale și a regiilor autonome subordonate autorităților administrației publice locale, numărul beneficiarilor acestor măsuri de protecție va fi în jur de 10.500 de persoane”, se arată în comunicatul Comisiei.
Un document guvernamental obținut de MEDIAFAX include însă și o prognoză în detaliu, pe ani, atât a sumei aferente care va fi plătită ca plăți compensatorii din bugetul asigurărilor pentru șomaj, cât și a numărului de persoane care vor „beneficia” de aceste plăți.
Astfel, pentru acest an este calculat că din bugetul de șomaj vor fi scoase 37,4 milioane lei pentru 2.539 angajați, iar anul viitor vor fi achitate 82,6 milioane lei pentru 1.941 salariați.
În 2015 vor fi scoase din bugetul de șomaj 83,2 milioane lei pentru 2.130 salariați, în 2016 vor fi achitate 70,8 milioane lei pentru 1.312 angajați, în 2017 vor fi plătite 57 milioane lei pentru 1.221 angajați, iar în 2018 vor fi achitate încă 48,9 milioane lei pentru 1.156 salariați.
Documentul prevede inclusiv o reducere a contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat, calculată pe cinci ani, urmare a acestor disponibilizări, de 10,6 milioane lei în acest an, 4,7 milioane lei în 2014, 59,2 milioane lei în 2015, 44,8 milioane lei în 2016 și 30 milioane lei în 2017.
Planul este justificat de Guvern prin faptul că, pentru a putea răspunde modificărilor și exigențelor de pe piață, acțiunile de adaptare ale operatorilor economici trebuie să urmarească în primul rând „flexibilitatea aparatului productiv”.
„Astfel, este necesară transformarea complexă a structurilor economicoÂ-productive, a raporturilor sociale, elaborarea unor metode de gestionare a deficitului la un nivel suportabil din cadrul acestor entități cu capital majoritar de stat, care să elimine riscurile acumulării de datorii în viitor, printr-un program de eficientizare. Programele de eficientizare ale operatorilor economici cuprind și planuri de disponibilizare a personalului”, se afirmă clar în document.
Guvernul chiar explică faptul că, prin aplicarea planurilor de disponibilizare, personalul din companii și regii de stat, inclusiv din cele subordonate administrației locale, este concediat pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Referindu-se la perioada următoare, Guvernul amintește că, până în decembrie 2012, a fost în vigoare o ordonanță care a instituit măsuri pentru atenuarea impactului social al proceselor de restructurare și/sau reorganizare, dar că „având în vedere planurile de disponiblizare” a unor companii de stat este necesar să fie stabilit cadrul stabilirea legal prin care se asigură protecția salariaților.
Printre companiile menționate ca urmînd să aplice un plan de disponibilizări se află Complexul Energetic Oltenia, Complexul Energetic Hunedoara, Electrica, Regia Autonomă pentru Activități Nucleare și unități miniere.
La începutul lunii martie, MEDIAFAX a anunțat că Guvernul va începe un program de disponibilizare de angajați din 16 companii din sectorul energetic, în baza unor proiecte de restructurare și reorganizare care vor fi aplicate în intervalul 2013-2018, salariații concediați urmând să beneficieze de plăți compensatorii și venit lunar de completare.
Premierul Victor Ponta a susținut atunci că Guvernul doar prelungește protecția angajaților din companii de stat adoptată în 2006 și nu va disponibiliza personal, dar ulterior i-a cerut ministrului Economiei, Varujan Vosganian, să retragă proiectul de ordonanță de pe site, iar Guvernul a anunțat că nu susține proiectul.
Ulterior, însă, ordonanța a fost aprobată de Guvern.