Peste 28.000 de persoane au aplicat pentru 200 de locuri de muncă la un magazin Ikea din Italia
Peste 28.000 de persoane au aplicat pentru 200 de locuri de muncă oferite de retailerul de mobilă Ikea în Italia, la noul magazin din Pisa, subliniind criza de pe piața muncii pe fondul recesiunii prelungite prin care trece a treia mare economie din zona euro.
Rata șomajului din Italia a urcat în luna iunie la 12,1%, iar șomajul în rândul tinerilor este la cota alarmantă de 39,1%.
Astfel, cele 200 de locuri de muncă scoase pe piață de Ikea au atras 28.616 aplicanți, potrivit publicației italiene The Local.
La finele lunii iunie, premierul italian Enrico Letta a lansat un program de 1,5 miliarde euro pentru a reduce șomajul în rândul tinerilor, majoritatea banilor fiind destinați proiectelor din sudul țării.
Ikea a precizat într-un comunicat că departamentul de resurse umane al Ikea Italia a început să filtreze numărul ridicat de CV-uri primite și va începe să deruleze primele interviuri „în grup” la începutul lunii septembrie.
Situația de la Ikea Italia nu este o noutate în sudul Europei, în contextul crizei datoriilor de stat și recesiunii. În vara anului trecut, compania suedeză s-a confruntat cu o situație similară la Barcelona, peste 55.000 de persoane concurând pentru 380 de locuri de muncă la un nou magazin.