Peste 7.700 de dosare ale persoanelor înscrise în programul Casa Verde Fotovoltaice au fost atribuite instalatorilor, în doar patru ore de la publicarea listelor cu instalatorii validați în cadrul acestui program, au anunțat reprezentanții Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.
Datele AFM arată că cele mai multe dosare sunt din județele Ilfov (565), Mureș (484), Timiș (477), Iași (457), Suceava (332), Dâmbovița (277), Argeș (273), Dolj (257), Arad (227).
Potrivit responsabililor, începând de miercuri, persoanele fizice și unitățile de cult pot selecta din aplicația informatică unul dintre cei 515 instalatori validați pentru a le fi verificate documentele depuse în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice.
„Aceste cifre arată interesul crescut al persoanelor înscrise în program să aibă montate panourile fotovoltaice pe casele lor în cel mai scurt timp posibil. Independența energetică pe care acest program o oferă atât beneficiarilor persoanelor fizice, cât și unităților de cult, care au putut participa în premieră în acest an, este un pas înainte către orașe mai verzi, comunități mai verzi, viitor energetic verde”, a subliniat ministrul Mircea Fechet.
Finanțarea prin acest program se acordă în cuantum de maximum 20.000 de lei, sub condiția suportării unei contribuții proprii a beneficiarului de 2.000 de lei, conform datelor programului.
Suma finanțată de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferența până la valoarea totală a facturii se suportă de către beneficiar din surse financiare proprii.
Bugetul total al acestei sesiuni este de aproape 2 miliarde lei, din care peste 1,7 miliarde de lei a fost alocat persoanelor fizice, iar unitățile de cult au avut la dispoziție 17,5 milioane lei.
În termen de maximum 30 de zile de la data selectării instalatorului de un solicitant, instalatorul analizează documentele încărcate de solicitant, conform procedurii de analiză şi selectează în aplicaţie solicitanţii eligibili.
Astfel, conform datelor Administrației Fondului pentru Mediu, înscrierile în program, din partea persoanelor fizice și a unităților de cult, însumează solicitări de finanțare în valoare de 1.750.000.000 de lei pentru instalarea a 87.500 de noi capacități de producere a energiei electrice cu sprijin financiar de la Administrația Fondului pentru Mediu.
Bugetul de 17.500.000 de lei alocat unităților de cult a fost rezervat integral prin înscrierea unui număr de 875 de solicitanți.
Creșterea românilor care și-au instalat panouri de producere a energiei electrice a crescut semnificativ în ultima perioadă. Din datele Autorității Naționale de Reglementare în Energie, dacă în decembrie 2022 erau 46.500 de prosumatori, numărul lor a ajuns la peste 93.000 în august și este estimat să crească la 140.000 la sfârșitul anului Ia 350.000 până în 2023. Cei mai mulți sunt în Ilfov (6.350), județ urmat de Timiș, Dolj, Arad și Argeș.
Lista cu instalatorii validați poate fi accesată aici.
FOTO – Caracter ilustrativ: Pixabay