Prima pagină » Economic » Peste 5.000 de turiști germani vor veni în acest an în România, doar pentru a vedea aceste două animale

Peste 5.000 de turiști germani vor veni în acest an în România, doar pentru a vedea aceste două animale

Peste 5.000 de turiști germani vor veni în acest an în România, doar pentru a vedea aceste două animale
Peste 5.000 de turiști germani vor veni în acest an în România special pentru a vedea urși și lupi în mediul lor natural, potrivit oficialilor din turismul românesc, acest tip de sejururi fiind promovat la târgul internațional de turism care se desfășoară la Stuttgart în perioada 17-25 ianuarie.

„Standul României la târgul de la Stuttgart a fost vizitat până acum de peste 150.000 de persoane, iar interesul cel mai mare a fost pentru Transilvania și Delta Dunării, în mod special pentru turismul activ și turismul în natură. Un segment care a suscitat interes în acest an este observarea de mamifere mari în natură, respectiv urs și lup, programe pentru care există deja câteva mii de cereri concrete”, a declarat agenției MEDIAFAX Adina Secară, directorul Biroului de Informare și Promovare Turistică a României în Germania.

Ea a spus că dacă în anii trecuți doar câteva sute de germani ajungeau anual pentru observarea animalelor mari, promovarea făcută la târg pentru acest segment va atrage peste 5.000 de turiști în acest an. Programele sunt dezvoltate de agențiile de turism, în parteneriat cu ocoalele silvice.

„Pentru observarea de animale mari, turiștii vin în special în zonele Piatra Craiului și Zărnești. Cei de la ocoalele silvice le dau zilnic de mâncare urșilor în același loc și la aceeași oră, o delicatesă pentru ei fiind porumbul cu zahăr. Cu o oră înainte de hrănirea animalelor, turiștii sunt urcați în foișoare. Eu am văzut într-o singură oră 16 urși”, a afirmat Adina Secară.

Observarea lupilor este o activitate mai anevoioasă, pentru care turistul trebuie să aloce câteva zile.

Târgul de la Stuttgart, la care România a fost în acest an țară parteneră, este cea mai mare manifestare de acest tip pentru public din Europa. La standul României, construit pe 180 de metri pătrați, participă 20 de firme.

Târgul a fost vizitat până sâmbătă de peste 210.000 de persoane, dintre care la standul României au ajuns 150.000.

„Au fost foarte mulți vizitatori care au cumpărat vacanțe direct de la stand, mult mai mulți decât în anii trecuți. Fiind țară parteneră, am avut multe emisiuni la radiourile și televiziunile din Germania în această perioadă, iar oamenii au văzut destinațiile promovate și au venit să cumpere vacanțe”, a mai spus Adina Secară.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în primele zece luni ale anului trecut au ajuns în România 206.000 de turiști germani. Aceștia au fost interesați în special de circuite culturale, turism activ, ecoturism și călătorii în orașe. În ultimii ani a crescut și interesul acestora pentru vacanțe în București.

Germania conduce în topul țărilor emițătoare de turiști pentru România, cu 228.000 de persoane în 2013, urmată de Italia (181.000 de turiști) și Franța (118.000 turiști).

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Cel mai nou și avansat portavion al Chinei a traversat Strâmtoarea Taiwanului