Peste 800 de bijutieri își prezintă creațiile la Istanbul. Atracția principală: un pod din aur de 24 de carate
Peste 800 de bijutieri își prezintă în aceste zile creațiile la Târgul de bijuterii de la Istambul. Standurile lor se întind pe o suprafață de 300.000 de metri pătrați, iar una dintre principalele atracții ale evenimentului este un pod realizat din aur masiv de 24 de carate.
Creația a fost modelată după al treilea pod peste Bosfor, aflat încă în construcție, și cântărește 100 de kilograme. Piesa nu este de vânzare, dar se estimează că ar valora 4 milioane de dolari, potrivit Știrile ProTV.
FOTO: Știrile ProTV
O alt bijutier a venit la târg cu podoabe destinate tinerelor moderne. Este vorba despre coliere împletite din aur masiv care pot fi purtate și în jurul taliei. Bijutierii au prezentat și podoabe în stilul celor purtate pe vremea Imperiului Otoman, dar și coliere cu perle, diamante și pietre prețioase.
FOTO: Știrile ProTV
Un set de bijuterii cu diamante albe și albastre se vinde la târgul din Istambul cu 500.000 de dolari, iar un colier cu diamante și o montură complicată costă 23.000 de dolari.
FOTO: Știrile ProTV
Creațiile turcești se vând mai puțin pe piața europeană. Ele sunt preferate, în general, în Asia și în Orientul Mijlociu.