Peste 8.500 de români au reclamat, în nouă luni, serviciile companiilor de asigurări și ale brokerilor. De ce s-au plâns cei mai mulți petiționari
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a primit în primele nouă luni 8.520 de reclamații privind serviciile asigurătorilor și brokerilor, mai multe cu 65,6% față de septembrie 2011, potrivit datelor dintr-un buletin al instituției.
„Din acest numar total, 5.421 petiții se încadrează în segmentul asigurărilor obligatorii RCA și reprezintă 0,11% din volumul total al contractelor RCA încheiate în această perioadă. Din analiza petițiilor înregistrate se constată că aspectul cel mai frecvent reclamat este neplata despăgubirilor solicitate, respectiv recalcularea valorii despăgubirilor, a valorilor de răscumparare pentru asigurările de viață. De asemenea, s-au constatat probleme de comunicare între asigurați/pagubiți și reprezentanții societăților de asigurare”, se spune în documentul CSA, citat de Mediafax.
În perioada ianuarie-decembrie 2011, autoritatea de reglementare a primit 5.200 de reclamații.
Potrivit datelor autorității de reglementare, numărul reclamațiilor pe segmentul RCA a crescut cu 41,25%, de la 3.838 la 5.421, acestea având o pondere de 63,63% în totalul petițiilor, de la 73,89% în septembrie 2011.
„Pe clasa asigurărilor facultative CASCO s-au înregistrat 1.800 petiții, reprezentând 21,13% în total, cu 115,57% mai multe față de aceeași perioadă a anului 2011”, se precizează în buletinul autorității.
Petițiile înregistrate pe clasa asigurărilor de viață au fost în număr de 208, reprezentând 2,44% din total, cu 18,18% mai multe decât în aceeași perioadă a anului 2011.
Pâna la 6 noiembrie, din cele 8.520 petiții, un număr de 4.974 au fost finalizate în favoarea petenților, iar din acestea 3.510 s-au încheiat prin plata despăgubirilor solicitate.
Totodată, un număr de 3.486 petiții au fost considerate ca neîntemeiate din cauza necunoașterii de către asigurați a condițiilor contractelor de asigurare facultative încheiate și pretențiilor de despăgubire care exced cadrul legal, respectiv solicitările formulate de către petenți nu se încadrau în prevederile actelor normative în vigoare la data producerii evenimentului asigurat sau erau contrare prevederilor contractuale stipulate (avarii preexistente, clauze de excludere, respectiv riscuri neacoperite prin contractele de asigurare).
De asemenea, un alt motiv pentru care petițiile au fost respinse pentru că dinamica accidentelor, asa cum a fost declarată de către parți, nu s-a confirmat prin investigațiile proprii efectuate de către reprezentanții societăților de asigurare sau prin rapoartele de expertiză tehnică efectuate de către experți tehnici extrajudiciari, prin acestea stabilindu-se faptul că evenimentele s-au produs din alte cauze și în alte împrejurări față de cele declarate.
„În analiza efectuată nu au fost cuprinse reclamațiile formulate de unitățile reparatoare service în nume propriu sau în numele petenților, întrucât obiectul reclamațiilor îl constituie nerespectarea/respectarea defectuasă de către societățile de asigurare a condițiilor prevăzute în contractele/convențiile de colaborare încheiate între părți, contracte care sunt de natură comercială și nu se supun normelor CSA. Analiza celor 715 petiții transmise de către unitățile reparatoare service a fost făcută separat”, se mai spune în buletin.