„Peștele de un miliard de dolari” va crește la Călărași
Cea mai mare stație de reproducere a sturionilor sălbatici din Uniunea Europeană va fi inaugurată în anul 2014 în județul Călărași, la Tămădău, informează Agerpres.
„În luna octombrie, stația modernizată cu sprijinul tehnologiei germane va putea fi inaugurată, dar va fi dată în folosință anul viitor”, a declarat pentru Agerpres Robert Răduță, directorul societății. El a mai explicat, totodată, că valoarea investiției s-a ridicat la 5 milioane de euro și că aceasta „va fi cea mai mare investiție din România”.
Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și va crește capacitatea stației de reproducere a sturionilor de la 200.000 de puieți la 500.000 de puieți.
Stația călărășeană este cunoscută deja peste hotare, după ce postul National Geographic a difuzat un documentar, denumit „Peștele de un miliard de dolari”, despre aceasta.
Sturionii trăiesc îndeosebi în Marea Neagră și în Marea Caspică și sunt pescuți atât pentru carne, cât și pentru icrele lor negre care se comercializează cu prețuri mari. România și Bulgaria se numără printre cei mai mari exportatori de caviar provenit de la sturionii din zona Dunării.
Tot aici poate fi întâlnită și cea mai mare populație naturală de sturioni din Uniunea Europeană, alcătuită din cegă, morun, nisetru și păstrugă.