Piața forței de muncă din România, în criză profundă. Soluția companiilor a rezolva problema angajaților

Publicat: 01 05. 2018, 17:45

Scăderea nalității, ieșirea la pensie în următorii ani a unei întregi generații de angajați și mai ales exodul forței de muncă către Occident va face ca România să se confrunte în următorii ani cu o criză tot mai adâncă de forță de muncă, se arată într-o analiză KeysFin.

O altă problemă cu care se confruntă companiile este cea a lipsei oamenilor pregătiți. Parțial, acest lucru se datorează desființării școlilor profesionale. Însă nici cei cu studii superioare nu stau mult mai bine, datorită lipsei unei legături între nevoile pieței forței de muncă și sistemul de învățământ.

„Sistemul de educație, așa cum este el croit în prezent, este complet inutil în fața provocărilor din piața muncii. Încă se scot pe bandă rulantă generații de șomeri cu diplomă, de absolvenți de liceu și universitate care nu sunt conectați la realitățile economice”, afirmă experții.

Confruntate cu această realitate, tot mai multe companii din România au tendința de a adopta un sistem deja împământenit în țările din Occident, anume de a-și pregăti singure viitorii anganjați, de multe ori prin intermediul stagiilor de pregătire (internships) sau dezvoltându-și propriile școli.

„Mulți investitori au trecut la recrutarea de tineri încă de pe băncile facultății și oferirea de programe de training, în cele mai multe cazuri plătite. Iar firmele care au nevoie de muncitori calificați, nu pentru funcții de conducere, au ales să-și dezvolte propriile școli de meserii, calificarea la locul de muncă devenind o componentă esențială în business-ul actual”, spun analiștii de la KeysFin.

Există, însă, și companii care, deși sunt atrase de costurile reduse cu forța de muncă din România, ezită să investească în proprii angajați datorită creșterii artificiale a salariului minim, a cadrului economic instabil (bazat pe consum), a sistemului fiscal, dar și datorită lipsei unei infrastructurii bune.

O categorie de firme care a profitat de pe urma acestui fenomen sunt firmele HR. Conform KeysFin, numărul firmelor de recrutare a ajuns la 3.192 în 2016 (de la 2.685 în 2012), iar profiturile lor au urcat până la 255 milioane lei în 2017. În total piața de HR crescând până la 3,6 miliarde lei în 2017, cu aproape 1.6 miliarde lei mai mult decât era în 2012.