Piața imobiliară în 2017. Care sunt orașele în care prețurile au explodat. RETROSPECTIVĂ
În primele 11 luni ale anului 2017 au fost înregistrate, în toată țara, 571.828 de vânzări imobiliare, arată datele centralizate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), ceea ce înseamnă că totalul anului se ridică la 580.000 de tranzacții.
Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate în București (73.703), Cluj (40.043) și Ilfov (33.384). Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Teleorman (4.131), Sălaj (3.622) și Caraș-Severin (3.325).
Potrivit ANCPI, numărul ipotecilor, la nivel național, a fost de 229.534. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București (46.341), Ilfov (16.167) și Cluj (14.971). La polul opus se află județele Covasna (1.010), Gorj (935) și Sălaj (755).
Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole sunt Timiș (7.943), Arad (6.980) și Dolj (6.692).
În 2017, vânzătorii de apartamente și-au majorat pretențiile cu peste 10%, arată cea mai recentă analiză realizată de imobiliare.ro. „Pe fondul apetitului crescut pentru achiziții, prețurile cerute pentru apartamentele scoase la vânzare în România (atât noi, cât și vechi) și-au continuat cursul ascendent în 2017. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, așteptările proprietarilor s-au majorat cu 10,48% în ultimele 12 luni, de la 1.050 de euro pe metru pătrat util (la finele lui decembrie 2016), până la 1.160 de euro pe metru pătrat util (la nivelul lui decembrie 2017)”, arată autorii analizei.
Capitala a consemnat cea mai mică marjă anuală de creștere a prețurilor, respectiv aproximativ 10%, de la 1.141 la 1.256 de euro pe metru pătrat util. Apartamentele vechi s-au apreciat în acest răstimp cu 9,27% (de la 1.090 la 1.191 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi cu 10,92% (de la 1.172 la 1.300 de euro pe metru pătrat util). Defalcat pe trimestre, așteptările vânzătorilor bucureșteni s-au majorat cu 2,98% în T1, cu 2,38% în T2, cu 4,24% în T3, însă cu doar 0,16% în T4.
Potrivit aceleiași analize, în orașul Brașov prețul mediu solicitat pentru un apartament a crescut cu 12% în ultimul an (de la 900 la 1.009 euro pe metru pătrat util), reușind, astfel, să depășească pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat util. În Brașov, locuințele din blocurile vechi s-au scumpit în această perioadă cu 11,3% (de la 911 la 1.014 euro pe metru pătrat util), dar cele noi au consemnat un salt de 14,48% (de la 870 la 996 de euro pe metru pătrat util). Spre deosebire de alte mari orașe ale țării, prețurile s-au majorat în mod susținut pe parcursul celor patru trimestre ale anului: cu 2,78% în T1, cu 3,35% în T2, cu 2,41% în T3 și, respectiv, cu 3,06% în T4.
Și anul acesta, capitala Transilvaniei – Cluj-Napoca – este campioana absolută în ceea ce privește creșterile de prețuri pe segmentul rezidențial: în 2017, așteptările vânzătorilor de apartamente s-au ridicat, potrivit datelor Imobiliare.ro, cu aproximativ 16,84%, de la 1.247 la 1.457 de euro pe metru pătrat. Clujul a recuperat, astfel, cea mai mare parte din declinul consemnat în perioada de recesiune, valoarea actuală situându-se foarte aproape de punctul maxim al pieței, respectiv 1.551 de euro pe metru pătrat util (în aprilie 2008). În ultimele 12 luni, locuințele vechi din Cluj-Napoca s-au apreciat cu 18,3% (de la 1.279 la 1.513 euro pe metru pătrat util), iar cele noi cu 17,4% (de la 1.184 la 1.390 de euro pe metru pătrat util). Evoluția trimestrială a prețurilor apartamentelor (noi și vechi) a fost una atipică în orașul de pe Someș: dacă în primele trei luni ale anului pretențiile vânzătorilor au crescut ușor, cu doar 1,04%, în trimestrul al doilea a avut loc un salt de 8,89%, iar în cel de-al treilea, o creștere de 6,05%; în trimestrul al patrulea, însă, locuințele s-au apreciat cu 0,14%.
Orașul de la malul mării, Constanța, este celălalt mare centru regional în care apartamentele au depășit în 2017 pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat util; mai exact, prețurile au crescut aici cu 12,74%, de la 973 la 1.097 de euro pe metru pătrat util. Locuințele vechi de la Constanța s-au scumpit cu 12,7% în ultimele 12 luni (de la 969 la 1.092 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi cu 12,44% (de la 989 la 1.112 euro pe metru pătrat util). Cel mai mare avans, de 5,24%, a avut loc în trimestrul al doilea, în vreme ce, în T1 și T3, creșterile au fost mai mici de 2% (1,95% și, respectiv, 1,72%); în trimestrul al patrulea, însă, așteptările proprietarilor au înregistrat un avans moderat, de 3,3%, mai exact.
La Iași, indicele Imobiliare.ro a consemnat o creștere anuală de 13,7% a prețului mediu solicitat pentru apartamentele noi și vechi, de la 854 la 971 de euro pe metru pătrat util. Locuințele vechi s-au apreciat, aici, cu 7,1% (de la 878 la 941 de euro pe metru pătrat util), însă cele noi au înregistrat un salt de 19,8% (de la 825 la 989 de euro pe metru pătrat util). În Iași, un avans considerabil al prețurilor, de 7,03%, a avut loc chiar în primul trimestru al anului, după care au urmat creșteri de 2,41% (în T2) și, respectiv, 4,91% (în T3); în ultimele trei luni din 2017, însă, apartamentele s-au ieftinit ușor, cu 1,12% (orașul din estul țării este singurul dintre cele analizate care a consemnat o astfel de scădere).
În fine, la Timișoara, apartamentele scoase la vânzare s-au scumpit, per ansamblu, cu 11,6% în 2017, de la 1.027 la 1.146 de euro pe metru pătrat util. Unitățile locative din blocurile vechi au înregistrat o creștere de 13,06% (de la 1.018 la 1.151 de euro e metru pătrat util), iar cele noi s-au apreciat cu 7,3% (de la 1.056 la 1.133 de euro pe metru pătrat util). După majorări de 3,7% în T1 și, respectiv, 4,32% în T2, pe piața timișoreană poate fi observată o încetinire a ritmului de creștere a prețurilor în a doua jumătate a anului; mai exact, locuințele s-au apreciat cu 1,62% în T3 și cu 1,51% în T4.