Piața tabletelor prinde contur. Producătorul autohton Visual Fan Brașov estimează afaceri cu 20% mai mari în 2012
Producătorul de tablete Visual Fan Brașov și-a propus pentru acest an o creștere cu 20% a afacerilor, de la 8,8 milioane de lei în 2011, pe fondul avansului cererii de tablete și telefoane dual SIM și extinderii portofoliului cu noi modele, a declarat directorul general al firmei, Lucian Peticilă.
În 2011, afacerile producătorului de tablete și telefoane dual SIM Allview au scăzut cu 4%, de la 9,19 milioane de lei, iar profitul a fost de aproape 270.000 de lei.
„Cantitativ, Visual Fan a vândut mai mult, dar valoric am fost sub anul 2010 din cauza reducerii prețurilor de vânzare. Pentru acest an, obiectivul nostru este creșterea afacerilor cu peste 20% față de 2011. Cererea de tablete este în continuă creștere și mă aștept ca vânzările de tablete la nivelul României să atingă 160.000 de unități. Pe acest segment de piață avem o cotă de 25%. În 2011, am vândut 6.200 de tablete și în acest an ne-am propus să comercializăm 40.000 de tablete. Deja ne apropiem 20.000 de bucați”, a spus Peticilă.
Produsele vândute de Visual Fan sunt asamblate în China, firma din Brașov ocupându-se de partea de software pentru funcționarea terminalelor, comercializare și suport tehnic.
El a adăugat că se așteptă ca și vânzările de telefoane dual SIM să crească, evoluție susținută de cererea venită din partea persoanelor care dețin două abonamente sau cartele de telefonie mobilă.
„Estimez că în acest an vom vinde 12-15.000 de unități de telefoane smartphone dual SIM. La nivelul pieței, vânzările de telefoane smartphone din acest an se vor situa în jurul a 900.000 de unități”, a mai spus șeful Visual Fan.
Potrivit lui Peticilă, Visual Fan vinde și pe piețele externe, în special în Olanda, Spania și Germania, ponderea veniturilor din afara României reprezentând între 10 și 15% din totalul cifrei de afaceri.
Firma a fost înființată în anul 2002 și are ca obiect de activitate producția și distribuția de telefoane mobile dual SIM, tablete, notebook-uri și alte produse electronice.
Din aprilie 2004, toate produsele companiei sunt comercializate sub marca proprie Allview.
În 2007, firma a adăugat în portofoliu sistemele GPS de navigare, iar un an mai târziu, în urma unei analize a gradului de penetrare a telefoniei mobile în rândul populației, managementul Visual Fan a luat decizia să intre pe piața telefoanelor mobile dual SIM.
În decembrie 2010, portofoliul Visual Fan a fost extins cu o tabletă PC sub denumirea AllDro. Visual Fan a lansat, miercuri, două telefoane smartphone dual SIM.
Peticilă a spus că, până la finele anului, Visual Fan va lansa noi modele de tablete și telefoane smartphone dual SIM.
Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, firma este deținuta integral de Camelia Cotuna, sora lui Lucian Peticilă.