PIB-ul României, în creștere după primele nouă luni
Pe date ajustate sezonier, PIB-ul estimat pentru perioada iulie-septembrie s-a situat la 178,43 miliarde lei prețuri curente, în creștere cu 1,4% față de trimestrul anterior, în termeni reali, și cu 3,6% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, se arată într-un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS).
În primele nouă luni, PIB-ul estimat a fost de circa 527,59 miliarde lei prețuri curente, în creștere anuală cu 3,7%.
La creșterea PIB înregistrată în perioada ianuarie-septembrie au contribuit toate ramurile economiei, cu excepția Agriculturii, silviculturii și pescuitului.
Astfel, comerțul cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor; transport și depozitare; hoteluri și restaurante au avut un aport de 1,1%, cu o pondere de 16,7% la formarea PIB și al cărui volum de activitate s-a majorat cu 7,1%.
Informațiile și comunicațiile au contribuit cu 0,8%, cu o pondere mai redusă la formarea PIB (6,7%), dar care au înregistrat o creștere a volumului de activitate de 12,8%.
Industria a avut o contribuție de 0,5% (cu o pondere de 22,7% la formarea PIB și al cărei volum de activitate s-a majorat cu 2%), iar impozitele nete pe produs au avut un aport de 0,8% (cu o pondere de 12,6% la formarea PIB și al căror volum de activitate s-a majorat cu 6,3%).