Plafonul pentru credite la „Prima Casă” a fost majorat cu încă 400 milioane lei
Suplimentarea de fonduri a fost decisă în ședința de marți a Guvernului.
Purtătorul de cuvânt al Executivului Corneliu Calotă, a arătat că alocarea în acest scop a 400,5 milioane lei din plafonul destinat programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanțate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, a fost decisă întrucât din acest plafon, în sumă de 100 milioane euro pentru 2014, nu a fost acordată nicio garanție.
Calotă a precizat totodată că tranșa anterioară, de aproape 500 milioane lei, alocată din plafonul pentru achiziția de locuințe ANL prin programul Prima Casă a fost deja epuizată.