PLĂȚI. Cum va fi asigurată plata pentru șomajul tehnic. Ministrul economiei a făcut anunțul
Ministrul Economiei, Virgil Popescu susține că există la fondul de șomaj tehnic fonduri pentru plata tuturor celor afectați de noul tip de coronavirus (COVID-19).
Virgil Popescu a precizat că în urma discuțiilor avute cu Ministerul de Finanțe se pare că finanțarea României poate fi asigurată până la sfârșitul acestui an, relatează Digi24.
„Banii pentru somajul tehnic vin din fondul de șomaj.
Din discuțiile pe care le avem cu Ministerul Finanțelor, avem asigurată finanțarea României până la finalul anului. După această contracție a economie, se va reveni la normal.
Trebuie să ne gândim strategic ce vom face pe termen mediu și lung. Trebuie să aducem industrii strategice în România.
Din această pandemia, am învățat că dependeța de China a fost o greșeală. Eu mă voi zbate ca să producem echipamente medicale în țară. Uitați-vă cât de greu ne este să luăm din alte țări ventilatoare. Trebuie să pornim industria echipamentelor medicale”, a declarat ministrul Economiei, Virgil Popescu.
Șomajul tehnic în învățământ
Ecaterina Andronescu, fos ministru al Educației, susține că toate măsurile luate până acum în privința învățământului ar putea avea efecte negative asupra economiei, dar și asupra elevilor din întreaga țară.
„Aș vrea să fac următoarele comentarii: dacă se ajunge la șomaj tehnic în învățământ, automat anul școlar și universitar îngheață! Care sunt consecințele? Cine își asumă să sacrifice un an din viața unui elev sau al unui student? Este un lucru extrem de important!”, susține aceasta.
Șomajul tehnic la nivel național – studiu
Potrivit unui studiu realizat de platforma de recrutare BestJobs, unul din zece respondenți au declarat că și-au pierdut locul de muncă, iar aproximativ 15% au fost trimiși în șomaj tehnic, în timp ce 16% au acum un salariu mai mic.
În plus, mai multe de 25% dintre românii care practică munca la domiciliu sau telemunca, spun că lucrează cel puțin la fel sau chiar mai mult decât înainte.