Prima pagină » Economic » Poate călători oriunde în lume, dar este îndrăgostit de Europa. Unde merge în vacanță un șef de agenție de turism

Poate călători oriunde în lume, dar este îndrăgostit de Europa. Unde merge în vacanță un șef de agenție de turism

Poate călători oriunde în lume, dar este îndrăgostit de Europa. Unde merge în vacanță un șef de agenție de turism
Marius Pandel este omul care pregătește vacanțe pentru mii de români în fiecare an. Deține cel mai mare grup de agenții de turism din România, cu afaceri cumulate de peste 221 de milioane de lei, este șeful Christian Tour și Europa Travel și are un pachet de acțiuni la Bibi Touring.

Marius Pandel este omul care pregătește vacanțe pentru mii de români în fiecare an. Deține cel mai mare grup de agenții de turism din România, cu afaceri cumulate de peste 221 de milioane de lei. Este șeful Christian Tour și Europa Travel și are un pachet de acțiuni la Bibi Touring. Pentru el, posibilitățile de călătorie sunt nelimitate. Cu toate acestea, Pandel spune că preferă să se plimbe prin Europa și că țara sa de suflet este Grecia.

În fiecare an, șeful Christian Tour plecă în concediu de trei ori, alături de familie, iar destinațiile pe care le alege nu sunt nici pe departe atât de exotice pe cât te-ai aștepta. În vară, Pandel a plecat în vacanță în Turcia, țară care a fost, de altfel, una dintre destinațiile preferate ale românilor în 2014, alături de Grecia, Bulgaria și Spania.

„Anul acesta am plecat o săptămână, în iunie, în Turcia cu fetița mea de doi ani și cu soția. Simțeam nevoie de o vacanță și am fost la un resort all inclusive să ne relaxăm, să nu facem absolut nimic”, a declarat pentru gândul Marius Pandel.

Ziua de naștere și-a petrecut-o în Dubai, cazat într-un hotel de lux cu vedere la Golful Arabic, situat pe faimoasa insulă palmier Palm Jumeirah. „Luna trecută am fost în Dubai. Am avut treabă, a fost și ziua mea și le-am luat și pe ele. Am fost la hotelul meu preferat din Dubai – Atlantis”, povestește el, adăugând că în urmă cu două săptămâni a vizitat și coasta de est a Statelor Unite. „A fost o conferință la Buffalo. Am stat 3-4 zile, după care am mers la New York. Am trecut și prin Chicago”, explică Pandel.

Ultima vacanță a anului o petrece, de obicei, tot alături de familie, dar de această dată la munte în România. Nu și-a planificat încă nimic pentru sărbătorile de iarnă, dar anul trecut s-a cazat la un hotel din Sinaia.

Pe lângă cele trei concedii pe care și le ia în fiecare an, șeful Christian Tour merge foarte mult în Grecia, destinație pe care o consideră o a doua casă, de două ori pe an la Londra, dar și la unele meciuri disputate în străinătate, unde este însoțit de prieteni. „Îmi place să merg dacă joacă Barcelona acasă cu Real Madrid, la meciuri de cupă sau în Champions League. Ultima dată am fost anul trecut în aprilie”, povestește el.

Care sunt cele mai frumoase destinații din lume. Grecia, pe primul loc în top

Deși a călătorit mult, Marius Pandel spune că tot statele europene sunt cele mai frumoase din lume. Pe americani, spre exemplu, îi consideră mereu grăbiți și nerafinați. „În America, oamenii sunt foarte pragmatici, nu au timp. Le mai trebuie încă 50 – 100 de ani să ajungă la finețea Europei. În Europa te simți bine. Europenii sunt mai rafinați din punct de vedere cultural și culinar”, explică el.

Destinația sa preferată este Grecia, unde nu de mult Christian Tour și-a deschis un hotel all inclusive în apropierea stațiunii Kassiopi. Aici apreciază stilul de viață și spune că nu ar avea o problemă să se mute. „Pentru mine, cea mai frumoasă destinație, cu toate că poate nu pare atât de exotică, este Grecia. Eu sunt îndrăgostit de Grecia. Dacă ar trebui să aleg să trăiesc într-o altă țară decât România, aș alege să trăiesc pe o insulă din Grecia. Viața este relaxată, mergi la plajă, peisajele sunt frumoase, iar mâncarea este pe gustul meu. E aproape de stilul de viață pe care și-l dorește orice persoană din lumea asta”, explică Marius Pandel.

Spania, sudul Italiei și cel al Franței sunt alte destinații care îl atrag pe șeful agenției de turism. Cu toate acestea, România îi pare în continuare o țară frumoasă. „E nevoie să călătorești foarte mult să își dai seama cât de frumoasă e România și cât de frumoși sunt oamenii din România și ce comportament au față de turiști, cât sunt de deschiși față de alte civilizații. Niciodată nu mi-a fost rușine cu România sau cu românii”, ne-a spus el.

Pandel ne-a mai explicat, totodată, că nu își planifică niciodată vacanța cu mult timp înainte și că nu se consideră un turist pretențios, motiv pentru care se cazează și în hoteluri de 3 stele și în resorturi de lux.

Citește și