Polonia – principalul beneficiar al fondurilor UE. Pe ce loc se află România
România se află pe locul 12 în topul beneficiarilor fondurilor europene, în 2012, cu aproape 4 miliarde de euro absorbiți, în timp ce Polonia este principalul beneficiar – cu 15,7 miliarde de euro primite de la Comisia Europeană, potrivit Raportului financiar pe anul trecut, publicat marți de CE.
Contribuția României la bugetul UE în 2012 a fost de 1,32 miliarde de euro. Cu cele aproape 4 miliarde de euro absorbite, România se numără, astfel, printre beneficiarii neți ai fondurilor europene.
Beneficiind de 15,7 miliarde de euro, Polonia a fost destinatarul principal al fondurilor acordate de UE, urmată de Spania și Franța. Dacă se raportează volumul finanțării UE la venitul național brut, Estonia este principalul beneficiar, fiind urmată de Letonia și Lituania.
Germania este beneficiarul principal al fondurilor UE în domenii precum cercetarea și inovarea, în timp ce Polonia a beneficiat în cea mai mare măsură de finanțarea în materie de coeziune. Franța a fost cel mai important beneficiar al fondurilor agricole, urmată de Germania, Spania și Italia. Olanda a fost beneficiarul principal în ceea ce privește spațiul de libertate, securitate și justiție.
Statele membre afectate de criză (Grecia, Portugalia și Spania) se numără printre principalii beneficiari în 2012, în timp ce Suedia, Danemarca și Germania sunt cei mai importanți contribuabili neți.
Potrivit Raportului financiar, 94 % din suma totală de 135,6 miliarde de euro care reprezintă bugetul UE pe anul trecut a fost alocată unor beneficiari din întreaga Europă, cum ar fi cercetătorii, studenții, întreprinderile mici și mijlocii, orașele, regiunile și ONG-urile.
În 2012, bugetul UE a prevăzut o finanțare sporită în domenii care favorizează creșterea, crearea de locuri de muncă și investițiile în cercetare și educație.