PONTA, 3 ANI. Românii au reușit să aducă în țară de 6 ori mai mulți bani europeni decât în 2012. Chiar și așa, nu au motive de mândrie. O imagine ne arată locul nostru în Europa

România mai are la dispoziție doar șapte luni pentru a cheltui cât mai mult din banii europeni pe care nu am reușit să îi luăm până acum. Cu toate că au existat progrese notabile privind absorbția în cei trei ani de guvernare Ponta, până și comisarul român, Corina Crețu, responsabilă tocmai de fondurile structurale și de coeziune, recunoaște că nu ne putem aștepta la minuni.

„Față de perioada 2007-2013, cred că deja am făcut un progres foarte mare, pentru că în primul an avem 63% din programele operaționale pentru perioada 2014-2020. În 2007, la aceeași dată aveam doar 15% din programele operaționale”, spunea Corina Crețu la sfârșitul lunii ianuarie, când trimitea în România o echipă de la DG Regio care să ne ajute.

Cum arată concret acest progres? Pentru că guvernarea Victor Ponta împlinește în aceste zile trei ani, gândul vă propune o analiză care să acopere evoluția absorbției fondurilor europene în acești trei ani. Titularii acestui portofoliu au fost, rând, Leonard Orban, Eugen Teodorovici și, mai nou, Marius Nica.

Patru modalități de calcul a absorbției

„La finele lui ianuarie 2012 valoarea totală a proiectelor depuse era de peste 243 de miliarde de lei, alocările totale fiind de 82,66 miliarde de lei. Dintre cele aproape 32.000 de proiecte depuse însă, doar 10.085 erau aprobate, în valoare de 63,3 miliarde de lei și doar aproape 8.000 de contracte erau semnate, în valoare de circa 55 de miliarde de lei. Plățile către beneficiari erau însă de doar 13,9 miliarde de lei, iar plățile intermediare de la Comisia Europeană erau de doar circa 4,5 miliade de lei, ceea ce corespundea la acea vreme unui grad de absorbție de doar 5,55%. Dezastrul lăsat în urmă de guvernele Tăriceanu și Boc este evident. Cu tot cu blocarea temporară a unor finanțări pentru nereguli la decontare cu tot”, a scris Victor Rotariu, într-un comentariu din gândul.

În mai 2012, Victor Ponta devenea premierul unei țări care avea o rată de absorbție curentă de 8,53% și programe operaționale suspendate. În iulie 2013, aceeași rată ajungea la 19,20%. În martie 2015, rata de absorbție curentă a ajuns la 53,12%.

„Creșterea a fost spectaculoasă. Cu toate acestea nu ar fi trebuit să ajungem la momentul È‹n care să fim mândri că ne apropiem de 55% la rata de absorbție. Media europeană momentan este de 80%. Guvernul Ponta poate fi criticat pentru multe măsuri și poziții, È‹nsă cu privire la fonduri europene s-a descurcat extrem de bine È‹n comparație cu predecesorii săi”, a comentat pentru gândul Neculai-Cristian Șurubaru, Expert afiliat Europuls / Visiting PhD Researcher È‹n cadrul European Policies Research Centre, Strathclyde University, Glasgow, Marea Britanie. Șurubaru realizează în Marea Britanie o cercetare independentă care evaluează capacitatea de absorbție a fondurilor europene È‹n România în perioada 2007-2013.

Concret, în primele trei luni ale lui 2015, ultimul an din cei doi ani de grație pe care i-am avut la dispoziție pentru a cheltui banii din bugetul pentru 2007-2013, România a primit rambursări de 696 de milioane de euro, adică doar 4 procente din totalul fondurilor alocate, conform datelor Ministerului Fondurilor Europene.

Dacă ne referim doar la rambursări, adică banii pe care i-am și primit în contul cheltuielilor efectuate în programele finanțate de UE, și nu și banii pe care i-am cerut, rata de absorbție a României era, la 31 martie, de 48,9% din totalul alocărilor. Acesta este, practic, procentul cel mai corect, pentru că este vorba doar despre bani primiți.

În cazul în care includem însă și partea de prefinanțare – avansul – și plățile intermediare, România ajunge la o rată de 60,9% în 2015. Chiar și așa, suntem pe locul 25 în UE, ușor înaintea Slovaciei – 60,4% – și cu aproape 13 procente peste Croația, țară care nu este în UE decât de doi ani. Suntem în continuare la coada Uniunii la acest capitol, în vreme ce o țară precum Croația are în 2015, la doi ani de la aderare, o rată de absorbție (cu tot cu plățile intermediare și prefinanțarea), de 48,1%, față de 60,9% cât are România (incluzând plățile intermediare și prefinanțarea) sau 74,9% cât are Bulgaria.

Avem, deci, trei modalități de calcul a ratei de absorbție, care ne duc la următoarele procente: 48,9%, 53,12% și 60,9%. Deși, raportat la nivelul de acum trei ani, cel de acum este incomparabil mai bun, dacă ne uităm în jurul nostru, la ceilalți membri ai Uniunii, avem în continuare motive de nemulțumire, pentru că este vorba despre bani pierduți.

„Calcularea absorbției este de ceva timp o chestiune care dă bătăi de cap. Amețeala cifrelor și a procentelor pot fi folosite adeseori È‹n scopuri politice. Guvernul de regulă folosește a doua categorie (declarațiile de cheltuieli transmise la Comisia Europeană, n.red.) când vorbește È‹n public despre rata de absorbție curentă. Până la urmă rămâne, ultima categorie (plățile intermediare primite de la CE, n.red.) este cea mai relevantă pentru că indică câți bani au fost virați din cufărul european È‹n cel românesc”, a explicat Neculai-Cristian Șurubaru.

Există și o a patra modalitate de a ne referi la absorbție, aceea în care luăm în calcul doar plățile interne distribuite către beneficiari – 56,46% la 31 martie 2015.

„Greșeala cu fondurile europene s-a făcut, paradoxal, înainte de aderarea la UE”, a comentat pentru gândul și Dan Luca, directorul Institutului EurActiv Bruxelles. „După ce am semnat Tratatul de Aderare, că tot am sărbătorit recent 10 ani de la acest eveniment, trebuia să pregătim o echipă foarte puternică în anii 2005-2006″, ne-a mai spus el, dând exemplul Spaniei, care „a pregătit cu patru ani înainte aderarea sa la UE, a avut o continuitate la guvernare de 14 ani – patru înainte și zece după, a aceluiași executiv -, care a reușit o rată de absorbție de 140%”.

„În România suntem departe de astfel de cifre, indiferent de cine a fost sau este la guvernare”, a mai spus expertul român.

Și, pentru că mereu ne uităm la performanțele Bulgariei de teama de a nu fi ultimii în UE, indiferent despre ce clasament este vorba, trebuie spus că partenerul nostru de aderare a luat-o mult înaintea României. „Mulți vor spune că nu are rost să ne comparăm cu Bulgaria pentru că sistemele sunt diferite. Eu cred că are”, spune Șurubaru. Unul dintre motive este că am avut probleme similare atât È‹n ceea ce privește achizițiile publice, cât și în ceea ce privește relația instituțiilor de gestionare cu beneficiarii sau lipsa unui cadru strategic coerent. „Sistemul lor de gestionare a fost reformat È‹ncepând cu 2010 și foarte mulți tineri competenți au fost angajați È‹n structurile de gestionare. Mai mult, factorul politic a jucat un rol mult mai pozitiv și de mult ori autoritățile au avut o poziție comună È‹n fața Comisiei, și nu fragmentată, ca È‹n cazul României”, a mai explicat expertul.

Cum se explică evoluția

Fostul comisar al Politicii Regionale, Johannes Hahn, spunea, într-un interviu acordat gândul în toamna lui 2012, că una dintre cauzele slabei absorbții a fondurilor europene era legată de lipsa de experiență. Cu alte cuvinte, românii încă nu învățaseră cum să obțină și, foarte important, să folosească banii europeni: „România este un membru foarte tânăr al Uniunii Europene, nu este mereu ușor să te adaptezi standardelor noastre pentru fonduri structurale, de unde și pregătirea necesară pentru angajații români din sectorul public. Situația (absorbției fondurilor, n.red.) se îmbunătățește, însă, desigur, mai încet decât ne-am fi așteptat. Dacă va exista o administrație stabilă, robustă, sunt foarte încrezător că România poate absorbi mai mulți bani pe viitor, ceea ce e absolut necesar să facă”.

Într-adevăr, trecerea timpului – așa scumpă cum s-a dovedit – ne-a ajutat la capitolul fondurilor europene. Românii s-au pregătit mai bine, au apărut tot mai mulți experți. Au mai existat îmbunătățiri și pe partea de implementare, și din punct de vedere instituțional, însă, dincolo de aceste aspecte, este nevoie de două precizări care să însoțească observația privind creșterea foarte mare a ratei de absorbție.

În primul rând, ea a fost efectul deblocării mai multor programe (programe blocate din cauza unor nereguli constatate de Comisia Europeană). Spre exemplu, creșterea de 10% a absorbției între mai 2012 și iulie 2013 a venit în contextul deblocării POS M în noiembrie 2012, POS DRU în februarie 2013, POR în aprilie 2013 și POS T în iunie 2013.

În al doilea rând, creșterea vine și în contextul finalului de buget multianual, un alt factor care trebuie luat în calcul.

„Desigur, creșterea absorbției nu poate fi considerat meritul exclusiv al Guvernului Ponta”, ne-a spus Neculai-Cristian Șurubaru, expertul Europuls. „Presiunile din partea Comisiei și adoptarea unui Plan de măsuri prioritare pentru È‹mbunătățirea capacității de absorbție, reformele parțiale adoptate de Leonard Orban și completate de Eugen Teodorovici au condus la È‹mbunătățirea sistemului”, a adăugat el. Și deblocarea programelor operaționale a venit tot datorită unui imbold politic.

„Situația tragică È‹n care se afla România È‹n 2011-2012 trebuia rezolvată cumva. Lucrurile pot fi interpretate din perspective diferite. Printre altele, putem spune că Guvernul Ponta a preluat din roadele măsurilor luate È‹nainte de 2012 și că profitat și de maturizarea instituțiilor și tehnicilor de gestionare a fondurilor. ÈŠnsă, fără măsurile luate de Teodorovici și presiunea internă asupra Autorităților de Management, lucrurile ar fi mers mult mai greu”, a mai declarat Șurubaru pentru gândul.

Unde sunt problemele: am semnat proiecte pentru peste 100%, dar absorbția e de 50%

O analiză succintă a stadiului absorbției fondurilor structurale și de coeziune ne arată unde sunt adevăratele probleme ale României la acest capitol.

Dacă ne uităm în tabelul de mai sus, vedem că alocările totale ale UE pentru 2007-2012 sunt de peste 19 miliarde de euro. În România, au fost depuse în total peste 45.131 de proiecte, însumând mai bine de 82 de miliarde de euro (conversia leu-euro trebuie privită ca un exercițiu; ea a fost făcută la un curs mediu pe perioada cadrului financiar multianual de 4,12 RON), deci de 4,3 ori mai mult decât suma pe care o avem la dispoziție. Cum se explică atunci că abia am reușit să folosim jumătate din banii UE, dacă au existat proiecte pentru de 4 ori mai mult?

Din cele 45.131 de proiecte depuse, au fost aprobate doar 19.231. Cauzele sunt multiple: proiectele sunt scrise prost, nu au finanțare (de exemplu, banca nu a aprobat creditul pentru persoana care a depus proiectul) și mai există și problema inabilității administrației de a procesa dosarele. De asemenea, nu trebuie omisă nici chestiunea cofinanțării statului.

Cele 19.231 de proiecte aprobate au valoarea totală de circa 26 de miliarde de euro, cu 7 miliarde peste totalul alocărilor. Mai departe, vedem că, din 19.231 de proiecte aprobate, aproape 4.000 „s-au pierdut” pe drumul semnării și există 15.354 de proiecte semnate, în valoare de peste 22 miliarde de euro – încă o dată, mai mult decât totalul disponibil.

Marile decalaje încep să apară la plățile interne către beneficiari, care cumulează circa 11,5 miliarde de euro, jumătate din cuantumul proiectelor semnate. De altfel, vedem că și la rubrica declarațiilor de cheltuieli transmise la CE apare un total de 10,1 miliarde de euro, iar plățile intermediare sunt de 9,3 miliarde.

Vedem, astfel, că există o problemă mare care apare între semnarea proiectelor și plată. Astfel, cu toate că au fost semnate proiecte peste nivelul fondurilor disponibile, România nu a absorbit decât jumătate din bani, o primă explicație putând fi că nu sunt trimise declarațiile de cheltuieli la Comisie.

„ÈŠntrebările – parțial retorice – care merită È‹n continuare adresate sunt următoarele: De ce am avut cinci programe operaționale blocate aproape concomitent? De ce È‹ncă există probleme foarte mari pe programe precum POSDRU și È‹n ce măsura „eligibilitățile cheltuielilor” au contribuit la ele? De ce există È‹n continuare probleme È‹n domeniul achizițiilor publice?”, se întreabă Neculai-Cristian Șurubaru.

Răspunsurile la aceste întrebări vor diferi în funcție de zona politică în care le adresezi: „Din păcate, fondurile europene au devenit un subiect pentru dispute politice interne și nu o cale de consens pentru dezvoltarea României. Aceasta este una din concluziile la care am ajuns din analiza independentă pe care o realizez”, ne-a mai spus expertul român.

Tot la capitolul probleme, apar conflictele și lipsa de coordonare dintre ministere, dar și supra-È‹ncărcarea administratorilor și a beneficiarilor cu diferite cerințe, pe alocuri absurde, a comentat Șurubaru.

Ambițiile pentru ultimul an din actualul buget

Fostul ministru al Fondurilor Europene, actualmente șeful de la Finanțe, Eugen Teodorovici, stabilise o țintă ambițioasă pentru acest an: 80%. „Am plecat, în mai 2012, de la 7-8% absorbția fondurilor europene și, astăzi, am ajuns la 40% nivel de absorbție pentru actualul cdru financiar. Anul viitor, la finalul acestui prim ciclu financiar, vom atinge o rată de absorbție a fondurilor europene de 80%. Direcția în care mergem este bună, viteza trebuie mărită”, spunea Teodorovici în octombrie 2014.

Succesorul lui, Marius Nica, și-a luat o marjă de 20 de procente până la ținta fixată de Teodorovici: „Pornesc de la ideea că putem avea o rată de absorbție care să se încadreze în acest an în intervalul 60%-80%”.

Chiar și la o rată de absorbție de 60%, Ziarul Financiar estimează că România va pierde cel puțin 7,5 miliarde de euro. Cu acești bani, se pot construi cinci autostrăzi de talia atât de controversatului proiect Pitești – Sibiu.

Mai mult, o rată de absorbție a fondurilor UE mai mică de 60% în 2015 periclitează creșterea economică, dat fiind că o parte considerabilă din investițiile bugetate de Ministerul Finanțelor în 2015 se baza pe fondurile europene. Mai exact, în raportul privind bugetul pe 2015, Ministerul Finanțelor anunța o creștere de 22 de procente a cheltuielilor cu fondurile nerambursabile ale UE, însă această estimare se baza pe ținta de 80% a lui Eugen Teodorovici, care nu are șase să fie atinsă.

De ce contează atât de mult fondurile europene

Pentru a înțelege mai bine de ce contează atât de mult performanțele României privind absorbția fonduriloir europene, trebuie să traducem procentele de mai sus în bani. Spre exemplu, în primul trimestru din 2015, România a primit aproape 700 de milioane de euro. Din 2007 și până acum, Comisia Europeană a contribuit cu peste 10 miliarde de euro sub formă de plăți către beneficiari.

Conform Comisiei Europene, acești bani au creat peste 25.000 de locuri de muncă în România, 162 de kilometri de drumuri noi și au ajutat la reabilitarea a mai bine de 1.400 de kilometri de drumuri.

„În România, am privit aceste surse financiare UE ca fiind surse de asistență socială economică, nu de investiții economice. Acum este vorba de proiecte de dezvoltare care au fondurile europene drept sursă de investiții. Trebuie să gândim altfel, trebuie să ne schimbăm nu mentalitatea, ci cultura economică și de piață”, a mai declarat Dan Luca, directorul Institutului EurActiv Bruxelles, vorbind pentru gândul. „Asocierea exclusivă a apartenenței la Uniunea Europenă cu obținerea finanțărilor europene este o greșeală. Bruxelles-ul înseamnă, dincolo de fonduri europene și de pol legislativ, și o oportunitate de business”, a mai subliniat expertul.

În noul buget european, România are la dispoziție 43 de miliarde de euro, din care 22 prin politica de coeziune.

Pentru comentarii, mă găsiți pe Facebook – Alina Matiș și pe Twitter – @alinamatis