Ponta a semnat propunerea de numire a lui Silaghi la Transporturi. Documentul va fi transmis luni dimineața la Cotroceni
Premierul Victor Ponta a anunțat că a semnat propunerea de numire a lui Ovidiu Silaghi în funcția de ministru al Transporturilor și a precizat că documentul va fi transmis luni dimineața președintelui Traian Băsescu, informează Mediafax.
Șeful Guvernului pleacă duminică în Spania, pentru o vizită oficială.
Înainte de plecare, Ponta a anunțat că a semnat propunerea de numire a lui Ovidiu Silaghi în funcția de ministru al Transporturilor și că a cerut secretarului general al Guvernului să trimită documentul la Cotroceni luni dimineața, la prima oră.
Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, sâmbătă seară, că președintele Traian Băsescu i-a spus că îl lasă pe premierul Victor Ponta interimar 45 de zile la Ministerul Transporturilor, pentru a finaliza privatizarea CFR Marfă.
Tot sâmbătă seara, premierul Ponta a afirmat că îi va transmite președintelui Traian Băsescu propunerea de numire a lui Ovidiu Silaghi în funcția de ministru și că va aștepta un răspuns, adăugând în același timp că este posibil ca șeful statului, prin amânarea acestui răspuns, să dorească să îi facă lui un dosar penal pentru ce anume va face ca ministru interimar la Transporturi.
El a apreciat că nu are nicio logică să mai conducă interimar Ministerul Transporturilor 45 zile, deoarece banii pentru cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni la CFR Marfă trebuie plătiți la 60 zile de la semnarea contractului.
Ponta a precizat că activitatea la Ministerul Transporturilor va fi coordonată de secretarul de stat Cristian Ghibu, pe care el, ca prim-ministru și ministru interimar, îl va gira și pentru care își va asuma răspunderea.