Ponta, despre podul Calafat-Vidin: „Sper, împreună cu omologul meu bulgar, să fim în prima mașină care va traversa podul”. Comisarul Hahn: „Eu voi veni cu bicicleta”
Premierul Victor Ponta, alături de omologul său bulgar și de comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, au traversat miercuri podul Calafat-Vidin, care urmează să fie deschis în aprilie 2013.
„Sper, împreună cu omologul meu bulgar, să fim în prima mașină care va traversa podul”, a declarat Victor Ponta, comisarul Hahn adăugând: „Eu voi veni cu bicicleta”.
Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 300 de milioane de euro, o treime din această sumă fiind finanțată de Uniunea Europeană prin fonduri ISPA.
Ponta a precizat că s-au clarificat detaliile legate de compania care va administra podul, detalii care au întârziat proiectul. „Astăzi, la Guvern, a fost aprobat memorandumul pentru construirea companiei ca se va ocupa de exploatarea podului. Administrației din România i-a luat doi ani pentru a stabili unde va fi sediul acestei societăți”, a declarat premierul.
Sediul companiei va fi în Bulgaria pentru că investiția statului vecin a fost mai mare decât cea a părții române, au mai precizat oficialii.
„Primul premier care a semnat convenția pentru construirea acestui pod a fost Mugur Isărescu. Eu sunt al cincilea premier care se ocupă de această investiție, ceea ce spune multe despre cum lucrează administrația din România. Sper că nu va fi nevoie de încă cinci premieri pentru ca podul să poată fi traversat cu mașina și cu trenul”, a mai adăugat Ponta.
Vizita a fost organizată de premierul bulgar Boyko Borisov, care a dorit să-l ofere asigurări comisarului Hahn că acest proiect există.
Podul de doi kilometri peste Dunăre este parte a coridorului paneuropean de transport care leagă orașul german Dresda de Istanbul (Turcia). Firma constructoare este FCC Construccion din Spania. Podul va avea două benzi rutiere pe fiecare sens de mers, o linie de cale ferată, două trotuare și o pistă pentru bicicliști.
Podul peste Dunăre între Calafat și Vidin va avea un trafic estimat de 100.000 de vehicule în primul an de la punerea în funcțiune, urmând ulterior ca traficul să crească.
Singurul pod peste Dunăre între Bulgaria și România și pe care se poate circula în prezent este cel de la Giurgiu-Ruse, care a fost finalizat în 1954.